“Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci, alte persoane consideră ca ar fi o grădină, alţii şi-l pot închipui ca un palat, eu l-am imaginat întotdeauna ca o bibliotecă şi aici mă aflam eu…”

Intrasem în bibliotecă și toată gălăgia orașului o lăsasem afară. Singurele sunete care se auzeau erau cele ale paginilor răsfoite.

Degeaba încercam eu să păcălesc podeaua pășind ușor. Anii mulți pe care îi avea în spate nu o lăsau să tacă și scârtâia înadins ca să-mi facă în ciudă. I-am continuat jocul până când am observant că bibliotecara începuse a mă fixa cu privirea.

Am grăbit pasul și în sfârșit am ajuns în cealaltă încăpere, în camera unde puteam să stau cât vreau în fața rafturilor, să iau zeci de cărți în mână, să le răsfoiesc până când degetele mele aveau să fie impregnate de mirosul acela bolnăvicios de carte veche.

Abia citisem Sărbătoarea Ţapului și voiam neapărat o altă carte la fel de bună. Eram cuprinsă de nerăbdare, foamea abia îmi fusese potolită, și simțeam că va deveni mai mare.

Iar nu găsistem Crimă și Pedeapsă și începusem să citesc prefețele și rezumatele de pe spatele cărților ca să aleg. Parcă în final alesesem ceva de Paler și ceva de Cărtarescu, dar am rămas în minte cu două dintre cărțile pe care le răsfoisem, cărți ale căror autori nu i-am reținut, știam doar locul pe raft.

Următoarea dată când am fost să le iau, biblioteca era închisă și avea să fie mutată în altă parte, pentru că Palatul Culturii, spațiul în care își avea locul, începuse a fi restaurat. Și acum mă mai gândesc la acele cărți : una era despre un arab crescut în America și devenit terorist și una despre o fată care se îndrăgostește de tatăl ei.

Acum doar îmi imaginez cum ar fi decurs, cum s-ar fi terminat…

Şi când vine vorba de cărți îmi place să încep si să închei cu Borges.

“Întotdeauna m-a uimit să cunosc