Reproduc aici un fragment dintr-un text serial pe care l-a lansat azi Vasile Ernu pe criticatac.ro. E marfă serioasă de dezbatere. Am şi eu o observaţie în P.S.
Intelectualul public şi funcţionarul public
Perioada electoarală a fost un viu exemplu. Să luam un caz simplu. Vladimir Tismăneanu îl critica pe Dinu Zamfirescu (preşedintele Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc) pentru că acesta formulase o serie de reproşuri la adresa lui Traian Băsescu şi declarase că l-a votat pe Mircea Geoană. Domnul Tismaneanu afirmă: „N-a fost să fie. În Statele Unite funcţionarii publici se abţin de la asemenea luări de poziţie partizane.” Corect. Însă critica adusă de domnul Tismăneanu este neprincipială fiindcă acesta tace cînd e vorba de amicii dumnealui care fac acelaşi joc, dar de partea cealaltă. Respectabilii domni H.R.Patapievici şi Mircea Mihăeş, înalţi funcţionari publici, fac acelaşi joc de ani de zile. Aici intervine un alt principiu obscur: „ai noştri” au voie fiindcă sunt de „partea cea bună”. Principiul elementar care spune că fiind funcţionar public nu poţi face partizanat politic deoarece intri în zona conflictului de interese nu mai funcţionează pentru toţi la fel. Nu judec, doar mă întreb: cum e posibil?
Verdictul? Citez din Dorin Tudoran, un intelectual faţă de care am un respect deosebit: „Ce ar trebui să ne irite pe toţi este inexistenţa unei legi de felul celor care, pe alte meleaguri, interzic înalţilor demnitari de stat (şi nu numai lor) implicarea în eforturi de propagandă electorală. Dl. Patapievici se află, de multă vreme, într-un jenant şi limpede conflict de interese. De aceea, textele sale de ziar, cele politice (totdeauna strălucit scrise, chiar dacă, uneori, discutabile din alte puncte de vedere), sunt subminate de o vulnerabilitate majoră: lipsa de credibilitate.”
E uman şi onest ca un intelectual să a
