Dansatorii au prezentat aseară în prezenţa a zeci de spectatori avampremiera spectacolului „West Side Story". Zâmbetele şi prestaţia tinerilor în scaun cu rotile au demonstrat că arta nu are bariere.
Spectacolul, pregătit cu multă pasiune de către şapte tineri cu handicap fizic, împreună cu alţi şapte dansatori voluntari, va fi prezentat în premieră la Tours, în Franţa, unde va avea loc cel de-al treilea Forum European al modei adaptate - Mode H 2010, care va avea loc la Tours, Franţa.
„Nu am crezut niciodată că o să pot să dansez. Am avut emoţii foarte mari. Am avut încredere în colegii mei, dansatori profesionişti. Ne-am distrat foarte tare şi la repetiţii. A fost destul de obositor, am muncit foarte mult, dar a meritat", a spus Elena Buţuman, una dintre protagonistele piesei.
Curajoşii tineri au fost aplaudaţi de publicul venit în număr foarte mare să admire spectacolul. Cei şapte dansatori cu dizabilităţi fizice au dansat sub sloganul „diferenţele dintre noi nu sunt bariere, ci adevărate surse de îmbogăţire spirituală".
„A fost emoţionant pe scenă. Am simţit publicul şi asta a fost ceva grandios să vezi că toată munca ta e răsplătită prin aplauze şi e apreciată. Cred că o să facem spectacol în Franţa şi de-abia aştept să întâlnesc celelate echipe", a spus Chiaburu Ionică, personajul principal al piesei.
Evenimentul din Franţa va avea loc în perioada 16-21 octombrie şi se va bucura de participarea a altor opt ţări europene.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: