Cifrele de la sfârşitul acestui sezon estival arată o creştere semnificativă a numărului de turişti care au ales vacanţe în Turcia şi Egipt cu compania Tez Tour, în ciuda crizei economice, a puterii de cumpărare în scădere a românilor şi a previziunilor nefaste de la începutul anului.
80% dintre turişti aleg pachetele de 5 stele, 17% pe cele de 4 stele şi 3% aleg pachetele de 3 stele. În general, turiştii care merg la 5 stele preferă să stea pe plajă iar cei care merg la 4 sau 3 stele fac excursii în alte regiuni.
38200 de turişti au plecat până în acest moment în vacanţă cu Tez Tour, şi până la sfârşitul anului se estimează că vor ajunge la 45 000 , faţă de 30 000 de turişti pe tot parcursul anului 2009 şi 35 000 în 2008.
12500 de turişti au plecat până în acest moment în vacanţă în Egipt cu Tez Tour, comparativ cu 5570 pe tot parcursul anului 2009.
25700 de români au ales vacanţa în Turcia, dintre care 3900 de turişti din Cluj şi 5200 de turişti din Timişoara, pe când în anul 2009 doar 19400 (10300 din Bucuresti, 3900 din Cluj si 5200 din Timişoara)
“Cu fiecare strategie pe care am implementat-o, am încercat să fim cât mai empatici cu turiştii români şi să ne adaptăm la dorinţele şi nevoile lor. Reducerile de preţuri, flexibilizarea şi difersificarea ofertelor au avut un impact foarte puternic asupra vânzărilor. Am încercat să găsim soluţii astfel încât toată lumea să îşi poată permite o vacanţă, mai ales în perioada de criză în care suntem toţi mai stresaţi şi mai obosiţi”, explică directorul general al companiei Tez Tour, Farid Rahmanov.
Una dintre cele mai populare oferte ale anului 2010 a fost sejurul economic, în care sunt selectate hoteluri la preţuri rezonabile dar care să corespundă standardelor Tez Tour, ajungându-se la oferte de 400 de euro de persoană în Turcia. În aprilie puteai pleca cu 150 de euro în Turci