Investiţiile care ar urma să aibă loc în Giurgiu vizează diferite domenii, de la afaceri în activităţi portuare, antrepozite şi unităţi de producţie până la rochii de mireasă.
Participarea municipalităţii, în vară, la Expoziţia Mondială de la Shanghai, s-a dovedit de bun-augur, o serie de oameni de afaceri chinezi intenţionând să investească la Giurgiu. „Am prezentat la Expoziţia de la Shanghai trei proiecte ambiţioase privind viitorul oraşului. Este vorba de oportunităţile dezvoltării insulelor Mocanu şi Mocănaşu, a Zonei Libere şi a Portului”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Giurgiu, Elsa Joantă. Construcţii şi producţie
Până în acest moment, Zona Liberă s-a dovedit cea mai atractivă pentru investitorii din China. „Noua conducere a Zonei Libere Giurgiu a ţinut neapărat să reia dialogul cu potenţialii investitori chinezi. I-am adus la discuţii în mai multe rânduri şi lucrurile au început să evolueze”, susţine Mihai Miron, director general al Zonei Libere.
Acesta a subliniat faptul că asiaticii sunt interesaţi de afaceri în domeniul activităţilor portuare, a antrepozitelor şi a unităţilor de producţie. „Ei vor să fie mai aproape de Bucureşti, iar Giurgiu are avantaj faţă de Constanţa în acest sens. Potenţialii investitori vizează, în special, redirecţionarea produselor finite către state din afara UE datorită faptului că ar fi scutiţi de taxe”, a mai spus Miron. Confecţii „made in China”
Chinezii nu se mulţumesc doar cu afaceri de anvergură, ci vor să investească şi în business-uri mai mici. În municipiu există deja câteva firme de confecţii textile şi buticuri cu obiecte artizanale, dar prezenţa giurgiuvenilor la Shanghai le-a stârnit interesul inclusiv fabricanţilor de rochii de mireasă. Dovada faptului că asiaticii vor să scoată bani şi din piatră seacă constă în trimiterea unui e-mail către Primăria Giurgiu în