Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a obţinut acordul Comisiei Europene pentru plata unui număr de 170 persoane din fonduri europene, a declarat directorul general al APDRP, Mihai Gavril Vădan.
„Comisia Europeană a aprobat plata unui număr de 170 persoane pe care să-i angajăm la agenţie, pe perioadă determinată, până în 2015, în scopul derulării programelor din PNDR. La ora actuală avem un personal total insuficient, care lucrează ore suplimentare”, a spus Vădan.
Până la ora actuală APDRP nu a obţinut acordul Ministerului de Finanţe pentru efectuarea acestor angajări.
„Deşi CE a fost de acord să plătim salariile din banii acordaţi pe asistenţă tehnică, până acum nu am reuşit să facem acest lucru din diverse considerente. Vom mai încerca la nivelul guvernului şi la MFP cu suportul ministrului nostru şi sprijnul primului ministru să facem aceste angajări. Am făcut deja trei memorandumuri la Ministerul de Finanţe şi toate au fost respinse”, a mai adăugat Vădan.
Componenta de asistenţă tehnică prin PNDR are alocată o sumă totală de peste 300 milioane euro prin măsura 511, până în anul 2013, şi poate asigura finanţare pentru diverse acţiuni de asistenţă tehnică pentru tot programul PNDR sau pentru instituţiile care lucrează în acest program, respectiv APDRP, Autoritatea de Management din MADR şi APIA.
Sunt necesari oameni pentru verificarea contractelor
APDRP are prevăzut în organigramă un număr de total de 1.453 de posturi, din care o parte pe perioadă determinată şi în acest moment este neocupat doar un singur loc. În urma reorganizării APDRP a pierdut 160 de posturi.
APDRP are nevoie de încă 170 de oameni deoarece pentru aprobarea contractelor şi a cererilor de plată efectuează, în medie, câte cinci acţiuni de verificare pentru fiecare cerere de finanţare şi de plată depusă la oficiile judeţene ale Agenţiei