Pe băiat îl cheamă Zorel. E un copil normal, doar că un pic mai curios ca alţii de vârsta sa. Şi asta n-ar fi nimic dacă ar întreba ce trebuie şi când trebuie. Numai că încurcă ordinea lucrurilor. Întreabă cine?, deşi s-ar potrivi când? Ori întreabă de ce?, când corect ar fi unde?
Un doctor ar spune că are probabil nişte nervi în creier legaţi invers. Mama vine de la piaţă şi zice: E de groază ce s-au scumpit toate. Iar Zorel şi el: Când? Astăzi, zice mama, cum când! Dar Zorel o ţine pe a lui: Cine? Şi dacă ar fi vorba numai de discuţiile din casă, însă Zorel se bagă şi unde nu-i fierbe oala. În politică, de exemplu. Tata spune că premierul nu le are deloc cu finanţele şi chiar vrea să le explice lui unchiul Andrei şi unui domn din Bucureşti, care cumpără proprietăţi, de ce e premierul atât de încurcat la minte, când, hop, şi Zorel cu întrebările lui aiurea. Unde?, întreabă băiatul. Unde ce?, face politicos străinul. Când?, insistă Zorel. Când cine?, îi răspunde străinul, care nu ştie că baiatul are nişte nervi înnodaţi aiurea în creier.
Dar Zorel nu se lasă şi i-o întoarce: Cine de ce? Şi toată conversaţia o ia razna, deoarece domnul de la Bucureşti, fiind foarte bine crescut, cade pe gânduri, iar apoi spune ceva care-i lasă şi pe tata, şi pe unchiul Andrei cu gura căscată: Să ştiţi că puştiul are dreptate. Problema cu primul nostru ministru nu e nici când, nici unde. E de ce? Ce rost are să întrebăm cine?, când toată lumea ştie cine şi ce. În loc să ne minunăm că nu ştiu cine a făcut nu ştiu ce, ar fi mai bine să întrebăm de ce? De ce, domnule? De ce? Pălăvrăgim ca ţaţele în piaţă că unde? Că mai cine? Că mai ce? Şi vine băiatul ăsta cu sufletul lui curat ca să ne lumineze. Adică, de ce? De ce? De ce? Şi iar de ce?
Unchiul Andrei, care n-a avut niciodată o mutră de om deştept, are acum o faţă lungă, de om căruia i s-a ars un conden
