Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bodyguarzii de concerte o ard ca pe stadion

Publicat in Romania Libera, miercuri 6 octombrie 2010 ·

Industria românească de concerte s-a profesionalizat în aceşti câţiva ani de când România a fost inclusă pe harta marilor trupe. Nu acelaşi lucru se poate spune despre agenţiile de protecţie şi pază care asigură securitatea marilor spectacole - la concertul Guns'N'Roses, de pildă, am văzut tineri apostrofaţi şi agresaţi verbal de bodyguarzi în momentul când cereau infor­maţii; am văzut de asemenea puşti beţi, înşfăcaţi şi scoşi cu îmbrânceli afară, într-un fel foarte umilitor. Nu vreau să fiu înţeles greşit, serviciile de pro­­tecţie sunt peste tot în lume mai dure prin natura profesiei - dar tot găsesc enervant să dai 150 de lei sau mai mult pe un bilet şi să fii tratat aşa; la banii ăia, parcă ai totuşi nişte pre­­tenţii în materie de servicii, nu vrei să fii mânat ca o vită proastă prin ţarcul de concert (e totuşi o diferenţă între agresivitatea unui ultras beat şi aceea a unui rocker...).

Poliţia română, cu toate defectele ei, s-a profesionalizat simţitor în materie de „relaţii cu publicul": „mulţu­mesc" şi „vă rog" au intrat în vocabularul acesteia. Pe de altă parte, ca să ajungi sub­ofiţer trebuie să ai bacalaureatul luat şi să urmezi o şcoală de subofiţeri de doi ani, unde se pre­dau şi limbi străine sau cursuri de bune maniere. Bodyguarzii de concerte sunt însă simpli agenţi de pază, cu o licenţă profesională obţinută în urma absolvirii unui curs de trei luni (curs care, în practică, e cam facultativ)... O mulţime de băieţi săraci de pe Prelungirea Ferentari mă întrebau anul trecut dacă nu ştiu ceva joburi în domeniu („dar nu de-alea cu 8 milioane, ca în supermarket, ci de-alea mai şmechere, cu 10"). Or, în condi­ţiile în care meseria de agent de pază vizează oameni cu patru-opt clase (care altminteri ar lucra în construcţii sau în spălătorii auto), şi dacă cursurile pe care trebuie să le urmeze sunt de fapt o glumă românească, atunci ar trebui ca m

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 42 minute
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Parlamentul Germania a fost dizolvat. Când vor avea loc alegerile anticipate

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile legislative anticipate pentru 23 februarie, o decizie aşteptată după implozia coaliţiei guvernamentale a cancelarului Olaf Scholz şi votul

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, la Guvern pentru discuţii cu premierul Marcel Ciolacu pe Ordonanţa trenuleţ

HotNews acum 46 minute
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a ajuns vineri la Guvern pentru discuţii cu premierul privind măsurile din Ordonanţa trenuleţ ce urmează să fie adoptată în perioada următoare. În urma discuţiilor, va fi organizată şi o şedinţă a coaliţiei. Noul

NATO anunţă o ”consolidare a prezenţei militare” la Marea Baltică după ruperea cablului electric EstLink 2. Estonia lansează o misiune militară de patrulare pentru a apăra cablul EstLink 1

News.ro acum 46 minute
NATO îşi va ”consolida prezenţa militară” la Marea Baltică, anunţă vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Mark Rutte, iar Estonia a lansat misiuni de patrulare pe mare pentru a-şi apăra conexiunea electrică cu Finlanda, la două zile du

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 5 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Un zbor Azerbaijan Airlines care se îndrepta spre Rusia, obligat să se întoarcă la Baku după închiderea spațiului aerian. Compania suspendă zborurile către mai multe orașe ruse

HotNews acum 2 ore
Un zbor al Azerbaijan Airlines către orașul Mineralnie Vody din sudul Rusiei s-a întors vineri la Baku după ce a fost anunțat că o parte a spațiului aerian din sudul Rusiei a fost închisă, a raportat agenția rusă de stat TASS, citată de Reuters. De

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit din cauza agravării rănilor, anunță Agenția de spionaj a Coreei de Sud

Libertatea acum o ora
Un soldat nord-coreean rănit a murit vineri din cauza agravării rănilor, la o zi după ce a fost capturat de Ucraina, a confirmat agenția de spionaj a Coreei de Sud, citând informații primite de la o „țară prietenă”, informează agenție de știri din S

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 4 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Intervenţie chirurgicală în premieră, la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara/ Chirurgii au realizat o operaţie de timectomie pe cale minim invazivă

News.ro acum 2 ore
O intervenţie chirurgicală s-a realizat, în premieră, în cadrul Secţiei de Chirurgie Toracică a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeş” Timişoara. Pacienta, o femeie în vârsta de 50 de ani, suferea de Miastenia Gravis,

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum 2 ore
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°