Industria românească de concerte s-a profesionalizat în aceşti câţiva ani de când România a fost inclusă pe harta marilor trupe. Nu acelaşi lucru se poate spune despre agenţiile de protecţie şi pază care asigură securitatea marilor spectacole - la concertul Guns'N'Roses, de pildă, am văzut tineri apostrofaţi şi agresaţi verbal de bodyguarzi în momentul când cereau infor­maţii; am văzut de asemenea puşti beţi, înşfăcaţi şi scoşi cu îmbrânceli afară, într-un fel foarte umilitor. Nu vreau să fiu înţeles greşit, serviciile de pro­­tecţie sunt peste tot în lume mai dure prin natura profesiei - dar tot găsesc enervant să dai 150 de lei sau mai mult pe un bilet şi să fii tratat aşa; la banii ăia, parcă ai totuşi nişte pre­­tenţii în materie de servicii, nu vrei să fii mânat ca o vită proastă prin ţarcul de concert (e totuşi o diferenţă între agresivitatea unui ultras beat şi aceea a unui rocker...).

Poliţia română, cu toate defectele ei, s-a profesionalizat simţitor în materie de „relaţii cu publicul": „mulţu­mesc" şi „vă rog" au intrat în vocabularul acesteia. Pe de altă parte, ca să ajungi sub­ofiţer trebuie să ai bacalaureatul luat şi să urmezi o şcoală de subofiţeri de doi ani, unde se pre­dau şi limbi străine sau cursuri de bune maniere. Bodyguarzii de concerte sunt însă simpli agenţi de pază, cu o licenţă profesională obţinută în urma absolvirii unui curs de trei luni (curs care, în practică, e cam facultativ)... O mulţime de băieţi săraci de pe Prelungirea Ferentari mă întrebau anul trecut dacă nu ştiu ceva joburi în domeniu („dar nu de-alea cu 8 milioane, ca în supermarket, ci de-alea mai şmechere, cu 10"). Or, în condi­ţiile în care meseria de agent de pază vizează oameni cu patru-opt clase (care altminteri ar lucra în construcţii sau în spălătorii auto), şi dacă cursurile pe care trebuie să le urmeze sunt de fapt o glumă românească, atunci ar trebui ca m