Casele a cinci familii de rromi au fost incendiate anul trecut, dar suspectul principal este încă liber.Asociaţia „Şanse Egale” acuză lentoarea cu care autorităţile au investigat cazul. Cercetările durează de peste doi ani. Autorităţile n-au scos un cuvânt despre acest caz grav.
Problemele rromilor din Cuceu, localitate ce aparţine administrativ de oraşul Jibou, au început încă din august 2008, când a fost incendiată casa lui Lingurar Zoltan. Atunci acoperişul locuinţei a ars în întregime, dar nimeni n-a fost rănit pentru că proprietarii nu se aflau acasă.
„Rând pe rând, până în 19 noiembrie 2009, au fost incendiate toate casele rromilor din Cuceu, chiar dacă incendiatorii n-au avut motive. Rromii din Cuceu lucrează. Sunt îngrijitori de animale prin alte sate şi stau acasă numai în timpul iernii. Asta a fost şi salvarea lor: toate incendiile au fost puse când erau plecaţi de acasă“, explică Robert Vaszi, preşedintele Asociaţiei „Şanse Egale” din Zalău.
Băiatul fostului viceprimar, chemat la audieri
În noiembrie 2009, poliţiştii au chemat mai multe persoane pentru a da declaraţii, printre care şi pe Raul Almaş, fiul fostului viceprimar de Jibou, Ioan Almaş, care locuieşte în satul Cuceu.
Contactat de reporterul „Adevărul de Seară”, fostul viceprimar, actualmente consilier local în Jibou, a declarat că nu crede că fiul său a participat la incendierea caselor, dar dacă poliţiştii ar avea probe concrete împotriva lui nu s-ar opune ca acesta să fie cercetat.
Pe de altă parte, Almaş spune că principalul suspect, Eugen Stanca, ar încerca să-l tragă şi pe fiul său în această poveste, tocmai pentru a fi protejat în faţa poliţiştilor şi a procurorilor. „Eu, personal, nu am avut nici un fel de probleme cu rromii din sat. Ba mai mult, am încercat să-i ajut şi să aplanez conflictele dintre ei şi români. Oamenii erau supăraţi pe