Tema zilei pare să fie sistemul de impozitare progresivă propus de PSD. Personalităţi "strălucite" ale lumii finanţelor, care ne spuneau acum un an că euro va ajunge la 6 RON şi mai mult se pronunţă împotriva cotei diferenţiate de impozite, atât pe muncă, dar şi pe capital, avertizând că PSD vrea să întoarcă lumea la vremuri de mult apuse. Aceste vorbe aruncate în vânt nu ar merita un editorial dacă nu ar avea o profundă miză politică.
În toată lumea civilizată, impozitele pe salarii şi pe venituri asimilate salariilor sunt decizii politice. În România, cu atât mai mult. Salariile din sectorul public reprezintă ceva mai mult de 9% din PIB (calculat după metoda consumului), iar impozitele pe acestea ceva mai mult de 3% din PIB. Dacă am scădea toate impozitele pe salarii şi venituri la zero, deci dacă nimeni nu ar plăti nici un impozit pe venituri, ca în vremea comunistă, scăderea PIB ar fi de numai 3%. Vă rog să nu comparaţi cu scăderile de PIB, de 7%-10% obţinute de Convenţia Democrată împreună cu PD în 1997-1999 sau de vajnicii apărători ai dreptei în 2008 şi 2009. După cum profund ne-a învăţat preşedintele Băsescu, aceste scăderi de produs intern brut se datorează faptului că PSD a fost în opoziţie şi a depus moţiuni de cenzură, Ion Iliescu a chemat minerii în 1990, iar mogulii au făcut posturi de televiziune. Cauze adânci, complicate, greu de evitat altfel decât prin scăderea producţiei, consumului, numărului de salariaţi, exportului, importului şi prin creşterea şomajului şi muncii la negru.
Dacă volumul încasărilor din impozitele pe venituri nu ar justifica o discuţie atât de aprinsă, miza politică a sistemului de impozitare este însă, într-adevăr, esenţială. Pentru că, de fapt, vorbim despre două opţiuni fundamentale ale oricărui politician responsabil: să producă deficite sau nu? Cu alte cuvinte, să proiecteze bugete (locale, naţionale, s
