PNL da evidente semne de enervare in operatiunea de coordonare cu PSD pe tema motiunii de cenzura si a celor ce vor urma eventualei caderi a guvernului Boc. Nu au obtinut deocamdata decat mentinerea temporara a cotei unice, insa punctul cel mai nevralgic, al premierului comun post motiune este in aer.
Liberalii au toate motivele sa fie iritati, ba chiar foarte suspiciosi, in primul rand aducandu-si aminte de propriile lor aventuri la guvernare. Crin Antonescu stie foarte bine ca in Guvernul Romaniei premierul are ultimul cuvant si drept de veto.
Deciziile cabinetului nu se iau prin vot, iar singura semnatura care nu poate lipsi de pe orice act guvernamental este a primului ministru. Seful Cabinetului decide asumarea raspunderii guvernamentale si tot el poate cere presedintelui revocarea oricarui ministru.
Liberalii n-au uitat probabil sau bine ar face sa nu uite felul in care Calin Popescu Tariceanu i-a dat afara din Guvern pe ministrii PD. Li se poate intampla si lor, oricand, daca premierul este unul PSD. Iar acest premier foarte puternic nu poate fi inlocuit decat daca demisioneaza sau este dat jos prin motiune de cenzura. Tot istoria lui Calin Popescu Tariceanu ne arata ca ambele cai sunt foarte dificile.
In plus, liberalii ar trebui sa fie foarte ingrijorati de ceea ce se vede cu ochiul liber: dansul in PSD pare a fi condus de Ion Iliescu, un politician extrem de versat fara niciun fel de aplecare catre principiile liberale si care, in mod evident, nu urmareste decat un singur lucru: o viitoare guvernare in care PSD sa fie singur la butoane sau, cel putin, sa aiba un rol covarsitor.
Asa se face ca, de-abia se starnise Crin Antonescu anuntand ca motiunea ar trebui depusa saptamana aceasta, ca Ion Iliescu i-a taiat elanul: graba strica treaba, cu fiecare zi care trece, tensiunile se acumuleaza, iar sansele de r
