UPDATE:Proiecte cu Siria: O linie maritimă comercială şi un cablu submarin pentru transport de energie
O linie maritimă comercială Constanţa-Latakia şi un cablu submarin pentru transportul de electricitate din România în Siria sunt două dintre proiectele economice care ar putea fi realizate de cele două state, potrivit ministrului de Externe, Teodor Baconschi.
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, care face o vizită în Siria, a declarat, miercuri că România doreşte o intensificare a relaţiilor economice cu Siria, actor important în regiunea Orientului Apropiat şi Mijlociu.
"Primul proiect vizează operaţionalizarea unei linii maritime comerciale Constanţa -Latakia", a spus ministrul. El a adăugat că această linie comercială ar permite un transport de mărfuri de circa un milion de tone pe an şi ar permite astfel o deschidere de natură comercială şi către Irak.
Un alt proiect vizează o colaborare româno-suedeză pentru un cablu submarin pentru transportul de electricitate, care să treacă prin Turcia.
Întrebat în ce stadiu se află cele două proiecte, ministrul a spus că au loc discuţii tehnice la nivelul Ministerelor Economiei dintre cele două ţări precum şi între autorităţile maritime şi navale.
Preşedintele sirian Bashar al-Assad va face o vizită în România în acest an, ocazie cu care vor fi semnate mai multe acorduri bilaterale pe justiţie şi afaceri interne, un acord de extrădare intrând în acest pachet, a declarat ministrul de Externe, Teodor Baconschi, pentru Mediafax.
"Am făcut această vizită pentru a marca 55 de ani de relaţii româno-siriene", a explicat ministrul.
Referitor la întrevederea pe care a avut-o în cursul dimineţii cu preşedintele sirian, şeful diplomaţiei a spus că acesta va veni la Bucureşti în acest an.
"Preşedintele Bashar al-Assad va vizita România în curând", a spus ministrul Baconsc