Lucrătorii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog Alba susţin că pentru arestarea lui Horaţiu Potra şi a camarazilor săi, statul român a cheltuit sume fantastice, de ordinul miliardelor de lei vechi. Nici costurile şi nici pericolul social, despre care vorbesc anchetatorii, nu i-au determinat pe magistraţi să îi cerceteze în stare de arest.
Luni de zile, lucrătorii de la Crimă Organizată au strâns dovezi care să fie concludente pentru judecători, în cazul grupării formate în jurul legionarului Horaţiu Potra. „E nevoie de monitorizare îndelungă. La astfel de cazuri, poliţia, jandarmeria, au consumat resurse fantastice pentru filaje, supraveghere, percheziţii, transportul lor, încarcerare. Nu am făcut un calcul niciodată, dar consturile sunt de ordinul miliardelor de lei vechi pe un caz de acest gen. Gândiţi-vă că doar la percheziţie participă 200 de poliţişti şi jandarmi cu 30-50 de maşini. Gândiţi-vă la carburant, factorul uman”, spune Traian Berbeceanu, şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog Alba.
I-a aşteptat cu glonţ pe ţeavă
Anchetatorii susţin că membrii grupării prezintă pericol social, mai ales dacă judecăm după arsenalul descoperit la domiciliul capului acestei reţele, Horaţiu Potra. La percheziţii, în locuinţa acestuia a fost găsit un revolver care avea inclusiv glonţ pe ţeavă şi încărcător. Multe gloanţe erau dintre cele cu vârful retezat, folosite, spun anchetatorii, de asasini pentru că atunci când intră în corp, glonţul de împărăştie, e foarte periculos şi afectează mai multe organe interne. „Când am intrat în locuinţa acestuia, a avut la îndemână revolverul şi în timp ce era imobilizat a încercat să ajungă la o borsetă unde avea încă două arme”, spune Traian Berbeceanu.
Principii paramilitare
Pe perioada anchetei, s-a descoperit că lide