Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a selectat pentru finanţare, în vederea dezvoltării mediului rural, peste 26.000 de cereri. Dintre acestea au fost contractate 13.763, a declarat Mihail Gavril Vădan, directorul general al agenţiei, conform Mediafax.
De la startul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, în martie 2008, prin intermediul căruia se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investiţii şi plăţi directe, pentru proiectele contractate au fost efectuate plăţi în valoare totală de 1,6 miliarde de euro. Dintre acestea aproape 675 milioane euro au fost alocate pentru contractele încheiate de APDRP, la care se adaugă aproximativ 940 milioane euro care reprezintă plăţile pentru măsurile de sprijin pe suprafaţă, implementate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA).
Agricultorii români au atras cele mai consistente fonduri cu proiectele care au vizat modernizarea exploataţiilor agricole, conform măsurii 121. APDRP a primit 5.220 de cereri de finanţare, din care au fost selectate 1.831 de proiecte cu valoare nerambursabilă de 721 milioane de euro. Totodată, au fost deja efectuate plăţi totale în valoare de peste 200 milioane de euro. (Ionuţ Morariu)
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a selectat pentru finanţare, în vederea dezvoltării mediului rural, peste 26.000 de cereri. Dintre acestea au fost contractate 13.763, a declarat Mihail Gavril Vădan, directorul general al agenţiei, conform Mediafax.
De la startul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, în martie 2008, prin intermediul căruia se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investiţii şi plăţi directe, pentru proiectele contractate au fost efectuate plăţi în valoare totală de 1,6 miliarde de euro. Dintre acestea aproape 675 milioane euro au fost alocate pentru contractele încheiate de AP