Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Haine, o masă caldă şi rechizite pentru cei care vin la şcoală

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 6 octombrie 2010 ·

Sute de elevi din judeţul Dolj provenind din familii defavorizate din punct de vedere social vor fi ajutaţi începând din această toamnă să meargă la şcoală, prin intermediul unui proiect demarat de Ministerul Educaţiei cu fonduri europene.

După ce, la finele anului şcolar 2009-2010, mii de elevi din toată ţara au abandonat şcoala, se încearcă din acest an implementarea unui proiect finanţat cu bani europeni pentru aducerea preşcolarilor la grădiniţă şi a elevilor la şcoală. În judeţul nostru, conform studiului realizat de Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică (CJAP) Dolj, în anul şcolar trecut, dintre cei 50.216 elevi care studiază în cele 128 de unităţi şcolare, 1.199 de copii din ciclul primar, gimnazial, liceal şi profesional au abandonat forma de învăţământ frecventată.

Copii din nouă unităţi de învăţământ doljene, ajutaţi să vină la şcoală

Programul „Toţi la grădiniţă, toţi în clasa I“ urmăreşte creşterea accesului la educaţie, în special al copiilor din familii defavorizate. La nivel naţional, programul se va implementa în 420 de comunităţi dezavantajate. „Este un proiect derulat în parteneriat de Ministerul Educaţiei şi Fundaţia «Ruhama» din Oradea, începând cu anul şcolar 2010/2011, care cuprinde grădiniţe estivale, programele «Şcoală după şcoală» şi «Şcoala părinţilor». În această perioadă tocmai s-a încheiat grădiniţa estivală destinată copiilor de grupă pregătitoare. Au fost vizaţi în special copiii care urmează să intre în clasa I şi care nu au frecventat deloc grădiniţa sau au frecventat-o sporadic. Nouă şcoli din Dolj au fost implicate în acest program. Este vorba de 180 de copii care nu au mers niciodată la grădiniţă. Pe perioada derulării grădiniţei estivale, copiii au primit o masă caldă şi rechizitele corespunzătoare activităţii“, a precizat Alexandrina Maria Năstase, inspector general adjunct la ISJ Dolj.

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Imagini HALUCINANTE în fața Spitalului Universitar din București. Bătaie cu cuțite între două familii. Șase persoane arestate, alte 18 sancționate

Gandul acum 20 minute
Situație halucinante în fața Spitalului Universitar din București. În concret, două familii s-au bătut cu cuțite și alte obiecte contondente în fața Spitalului Universitar de Urgență București, fiind nevoie de intervenția mascaților. Șase persoane a

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum 51 minute
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Cercetare Eurostat: 27% dintre europeni nu și-au permis anul trecut o săptămână de vacanță departe de casă

Mediafax acum 28 minute
Aproximativ 27% din populaţia Uniunii Europene cu vârsta de peste 16 ani nu şi-a permis anul trecut o săptămână de vacanţă departe de casă, reiese din cercetarea publicată luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Vorbim de o pondere cu 1,5

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 2 ore
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR

News.ro acum 22 minute
Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, care trebuia să înceapă la ora 15.00, a fost amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR. Şedinţa plenului comun al celor două Camere trebuia să înceapă, luni, la o

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 4 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 3 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

34°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°