- Diverse - nr. 644 / 6 Octombrie, 2010 Imoralitatea clasei conducatoare romanesti, care detine "puterea" politica de la 1918 incoace, nu este cea mai grava crima a ei. Ca s-a furat ca in codru, ca s-a distrus burghezia nationala in folosul elementelor alogene, ca s-a napastuit taranimea, ca s-a introdus politicianismul in administratie si invatamant, ca s-au deznationalizat profesiunile libere - toate aceste crime impotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru ar putea - dupa marea victorie finala - sa fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pastra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916-1918, lasand sa se astearna uitarea asupra intunecatei epoci care a urmat Unirii tuturor romanilor. Dar cred ca este o crima care nu va putea fi niciodata uitata: acesti aproape douazeci de ani care s-au scurs de la Unire. Ani pe care nu numai ca i-am pierdut (si cand vom mai avea inaintea noastra o epoca sigura de pace atat de indelungata?!), dar i-am folosit, cu statornica voluptate, la surparea lenta a statului romanesc modern. Clasa noastra conducatoare, care a avut fraiele destinului romanesc de la intregire incoace, s-a facut vinovata de cea mai grava tradare care poate infiera o elita politica in fata contemporanilor si in fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politica. Nu e vorba de o simpla gainarie politicianista, de un milion sau o suta de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui insasi existenta istorica a neamului romanesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vad. Intr-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult incercata Europa, luntrea statului nostru este condusa de niste piloti orbi. Acum - cand se pregateste marea lupta dupa care se va sti ci