Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecat de Epure, Blenis cere achitarea

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 6 octombrie 2010 ·

Condamnat la detenţie pe viaţă pentru omor deosebit de grav, albanezul Shyti Blenis cere achitarea în procesul în care este judecat pentru trafic de carne vie. Gurile rele spun că nu ar fi exclus ca instanţa să pronunţe o hotărâre în favoarea sa, dacă nu chiar achitarea, în contextul în care din completul care-l judecă face parte şi magistratul Marius Cristian Epure, care a crezut de la bun început în nevinovăţia albanezului, în procesul de omor. Şi a crezut atât de mult în 2005, încât l-a lăsat în libertate, iar Blenis a fost depistat pe aeroport, când se pregătea să părăsească România.

Revenind la dosarul privind traficul de carne vie, cei doi judecători din completul Curţii de Apel Constanţa care analizează apelul lui Blenis împotriva sentinţei prin care a fost condamnat la cinci ani de închisoare sunt preşedintele Viorica Lungu şi magistratul Marius Cristian Epure. Ieri, avocatul lui Blenis a susţinut în faţa instanţei nevinovăţia albanezului, el nefiind sub nicio formă implicat în traficul de persoane care i se impută. La rândul său, şi avocatul lui Ştefan Niculescu, judecat alături de Blenis, a solicitat achitarea, iar fostul poliţist Răzvan Denis Ciolacu a recunoscut, prin avocat, doar acuzaţiile de proxenetism aduse de procurori, respingându-le pe cele de trafic de persoane. Totodată, Ciolacu a cerut ca, în cazul în care va fi găsit vinovat de proxenetism, să se pronunţe o pedeapsă cu suspendare. Instanţa a rămas în pronunţare. În luna iunie 2009, Tribunalul Constanţa a decis că Blenis, Niculescu şi Ciolacu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi i-a condamnat la câte cinci ani de închisoare. Emil Ivan, un al patrulea suspect, a fost osândit la patru ani de detenţie. În rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa se reţine faptul că, în cursul anului 2004, Shyti Blenis, cu sprijinul

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum o ora
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 44 minute
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Vance: Cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca SUA să fie lăsate să câştige bani în Ucraina, nişte garanţii de securitate mai bune decât ”20.000 de militari ai vreunei ţări care n-au mai fost la război de 30 sau 40 de ani”

News.ro acum 49 minute
Vicepreşedintele american J. D. Vance anunţă că cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca americanii să fie lăsaţi să câştige bani în Ucraina. ”Dacă vreţi garanţii de securitate adevărate, dacă vreţi cu adevărat să vă asigura

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Sorin Grindeanu: Portul Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic pentru reconstrucţia Ucrainei

G4Media acum 51 minute
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că Portul Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic privind reconstrucţia Ucrainei, transmite Agerpres. „Eu spun o părere personală, aceea legată de această

Sorin Grindeanu anunță că „perioada romantică” din Portul Constanța s-a încheiat (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 04 martie, ministrul Grindeanu a venit în Portul Constanța. În cadrul declaraților susținute, acesta a primit multiple intrebări relaționate de perchezițiile din Port. Procurorii DNA au descins la data de 24.02.2025 la mai multe adrese din

Ce pensie are Gigi Becali și câți bani primește ca parlamentar: „Ce-mi dați, bă, atâția bani? Zeci de mii, nici nu știu. Prea mulți bani!"

Ziare.com acum o ora
Gigi Becali, în vârstă de 66 de ani, are mai nou la capitolul venituri o pensie și indemnizația de parlamentar, deși a declarat că a fost la Parlament doar de trei-patru ori în luna decembrie. Latifundiarul din Pipera, ales senator pe listele AUR, a

Alegeri prezidențiale 2025 Crin Antonescu, candidatul coaliției, își depune candidatura duminică

Ziua Constanta acum 29 minute
Candidatul coaliției la alegeri Crin Antonescu își va depune candidatura la prezidențiale duminică, 9 martie. Este prima candidatură care va fi depusă la scrutinul din luna mai, pe 15 martie fiind termenul limită pentru înregistrarea acestora. Crin

Cum va fi calculată taxa pe stâlp. Precizările ministrului de Finanțe

Adevarul acum o ora
Reglementările cu privire la taxa pe stâlp vor fi publicate în ultima săptămână a lunii martie, iar calculele sunt din ce în ce în ce mai relevante şi mai exacte, a declarat ministrul Finanţelor, Barna Tanczos.

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°