Reprezentanţii Federaţiei Sindicale Hidrosind nu sunt de acord cu divizarea Hidroelectrica. Hidrosind va contesta în instanţă recenta modificare a Legii societăţilor comerciale, care nu mai permite creditorilor să blocheze fuziunea unor companii.
Înfiinţarea celor două companii energetice-gigant, Electra şi Hidroenergetica, ce ar fi trebuit să fie operaţionale la 1 iulie 2010, a fost blocată până acum de 19 procese intentate de Federaţia Sindicală Hidrosind, de Fondul Proprietatea şi de alţi câţiva creditori ai societăţilor energetice. Săptămâna trecută, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care modifică Legea societăţilor comerciale, astfel că procesele de fuziune a companiilor nu mai pot fi blocate de creditori.
„Vom ataca această ordonanţă la Curtea de Apel şi la Curtea Constituţională. Acest act normativ afectează toate societăţile comerciale din România şi reprezintă un amestec brutal al politicului în justiţie", a declarat Nicolae Aurariu, secretar general al Hidrosind. El a arătat că, după această modificare legislativă, fuziunea unor companii îşi urmează cursul fără să ia în calcul opoziţia creditorilor, iar procesele intentate de aceştia, care pot dura mai mulţi ani, nu vor mai avea niciun efect.
Investiţii din profitul hidrocentralelor
În ceea ce priveşte reorganizarea sectorului energetic de stat, sindicaliştii susţin că Hidroelectrica nu trebuie divizată, pentru că, astfel, se creează premisele pentru o privatizare ulterioară a hidrocentralelor. Mai mult, întregul sistem hidroenergetic este integrat, iar divizarea sa în două entităţi juridice separate pune în pericol securitatea producţiei de energie.
Totodată, oficialii Hidrosind au reiterat ideea potrivit căreia înfiinţarea unor companii care vor include atât hidrocentrale, cât şi termocentrale, mine de cărbune şi reactoare nucleare va duce la creşterea preţului d