Ivatherm, producătorul român de dermatocosmetice pe bază de apă termală Herculane, va ieşi pe pieţele externe începând din acest an. "Vom demara proiectul începând din acest an. În prezent suntem în negocieri, motiv pentru care nu putem dezvălui pieţele pe care vom comercializa produsele Ivatherm", a declarat pentru ZF Rucsandra Hurezeanu (foto), directorul general al companiei, care estimează pentru acest an afaceri de circa 2,2 mil. euro, în creştere cu 10% faţă de cele obţinute anul trecut.
Piaţa dermatocosmeticelor a avut o evoluţie pozitivă în 2009 şi în acest an, în condiţiile în care segmentul cosmetic a scăzut cu circa 10%. "Am fost pe plus pentru că oamenii se îndreaptă tot mai mult spre produse de farmacie, spre produse pentru pielea sensibilă, pentru că în farmacie ai o siguranţă cosmetică:, crede Hurezeanu. Pe piaţa dermatocosmeticelor, a cărei valoare se ridică la 20 de milioane de euro, concurează brandurile Ivatherm, Avene sau Vichy.
Ivatherm, producătorul român de dermatocosmetice pe bază de apă termală Herculane, va ieşi pe pieţele externe începând din acest an. "Vom demara proiectul începând din acest an. În prezent suntem în negocieri, motiv pentru care nu putem dezvălui pieţele pe care vom comercializa produsele Ivatherm", a declarat pentru ZF Rucsandra Hurezeanu (foto), directorul general al companiei, care estimează pentru acest an afaceri de circa 2,2 mil. euro, în creştere cu 10% faţă de cele obţinute anul trecut.
Piaţa dermatocosmeticelor a avut o evoluţie pozitivă în 2009 şi în acest an, în condiţiile în care segmentul cosmetic a scăzut cu circa 10%. "Am fost pe plus pentru că oamenii se îndreaptă tot mai mult spre produse de farmacie, spre produse pentru pielea sensibilă, pentru că în farmacie ai o siguranţă cosmetică:, crede Hurezeanu. Pe piaţa dermatocosmeticelor, a cărei valoare se ridică la 20 d