După ce a ucis cu sânge rece doi bătrâni nevinovaţi, Lucian Lică, de 23 de ani, din Năvodari, a ajuns la închisoarea de la Poarta Albă. În urmă cu câteva zile, el a cerut să fie dus în faţa procurorilor pentru a face un autodenunţ. Ajuns în faţa magistraţilor, el a spus că cei doi oameni din Corbu nu sunt singurele sale victime. Tânărul a povestit cu seninătate cum, în urmă cu un an de zile, înainde de a comite dublul asasinat a mers împreună cu un alt prieten, la furat dintr-o vilă situată tot în localitatea Corbu. Lucian Lică a spus anchetatorilor că puseseră ochii pe casa unui cetăţean străin despre care ştiau că nu se află acasă. Cu toate acestea, acolo au dat peste un paznic. Fără să stea pe gânduri, i-a tăiat gâtul acestuia. Ca să nu lase urme, cei doi infractori au cărat trupul bărbatului şi l-au aruncat într-o fântână dezafectată adâncă de aproximativ nouă metri.
Oamenii legii au rămas şocaţi de cele auzite. O echipă de criminalişti a plecat, imediat, la locul indicat. Cadavrul bărbatului care fusese tranşat şi decapitat a fost scos la suprafaţă dovedindu-se că cele spuse de Lucian Lică nu sunt simple poveşti.
Lucian Lică a intrat pe mâna poliţiştilor, anul trecut, după ce s-a descoperit că a ucis cu sânge rece doi bătrâni.
În dimineaţa zilei de 2 august 2009, în jurul orei 4, localnicii din comuna Corbu au anunţat pompierii că o casă din localitate a luat foc. Echipa de intervenţie a sosit la faţa locului în câteva minute şi a stins incendiul fără mari probleme. Totuşi, scenele care au urmat au fost cu adevărat înfiorătoare. În una dintre camerele arse a fost descoperit cadavrul carbonizat al unei femei, Gherghina Tache, iar afară, în curte, cu gâtul tăiat, zăcea un bărbat, soţul acesteia, Stan Tache. Pompierii au anunţat imediat Poliţia, care a deschis o anchetă.
Cel mai probabil, spuneau oamenii legii la acel moment, s