În semn de solidaritate cu cei care luptă împotriva cancerului de sân, în premieră pentru Maramureşe, Biblioteca Judeţeană va fi iluminată în roz la acest sfârşit de săptămână. Evenimentul este organizat de Filiala „Ovidiu Sima“ Maramureş a Societăţii Române de Cancer.
Baia Mare se aliniază Iniţiativei Mondiale de marcare a lunii octombrie, drept luna de luptă contra cancerului de sân, prin iluminarea celor mai cunoscute clădiri şi monumente din lume în culoarea roz, ca modalitate de conştientizare a problematicii acestui tip de cancer.
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu“, clădire emblematică a municipiului Baia Mare, va fi iluminată în roz, considerată culoarea simbol a luptei de prevenţie în cancerul de sân. În prima săptămână din octombrie, dar şi în cursul lunii, vor fi desfăşurate acţiuni de informare şi distribuire de materiale promoţionale în şcoli şi instituţii din Baia Mare şi judeţ.
Vineri, 8 octombrie, de la ora 17.00, toţi băimărenii sunt aşteptaţi la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” pentru discuţii libere, alocuţiuni ale medicilor specialişti şi ale unor personalităţi din judeţ pe tema cancerului la sân. Întâlnirile vor fi urmate de un spectacol artistic.