În anii studenţiei am citit o carte a publicistului şi scriitorului francez Henri Béraud. O lucrare fără pretenţii, tip jurnal de călătorie, "Ce que j'ai vu a Berlin" "(Ceea) ce am văzut la Berlin", mi-a rămas totuşi în memorie pentru că relata, dincolo de viaţa de noapte a Berlinului acelei perioade, hiperinflaţia care a lovit Germania de la începutul anilor '20. Cum acum o decadă România experimenta acelaşi flagel, poveştile lui Béraud despre jambonul de porc ce costa 5,3 trilioane de mărci şi despre cârnatul care din momentul în care a fost comandat şi până ospătarul l-a pus pe masă costa deja cu un miliard de mărci mai mult, m-au marcat suficient cât să nu uit de această carte.

Cum timp de două săptămâni m-am aflat în Germania, cea mai mare parte a acestui interval la Berlin, m-am gândit să scriu şi eu despre cum se vede metropola la aproape un secol de la vizita amintită a lui Béraud. Am ajuns în oraş cu o zi înainte de celebrul maraton anual. Barierele puse de organizatori imediat după poarta Brandenburg m-au oprit să ajung în Berlinul de vest. Dincolo de "zidul maratonului" imaginat de poliţia rutieră pentru respectivul week-end, capitala Germaniei păstrează încă trista amintire de a fi fost singurul loc prin care "cortina de fier" a fost o realitate de urbanism. Pentru memorie au fost păstrate două porţiuni de zid, una la sud, pe râul Spree, pictată de artişti din întreaga lume, una ceva mai sus, cu aspect vetust, care arată zidul în toată hidoşenia lui de altădată. În apropiere de locul menţionat, avem celebrul loc de tranzit între zona americană şi cea sovietică, numit "Check-Point Charlie", unde în 1961 câte zece tancuri din ambele tabere s-au aflat faţă în faţă în cel mai tensionat moment al Războiului Rece după criza rachetelor din Cuba.

Berlinul rămâne un oraş volatil. În ultimele două decenii, două milioane de oameni s-au mutat din Berli