Piaţa locală a soluţiilor de planificare a resurselor companiilor (Enterprise Resource Planning - ERP) va scădea cu 4% în acest an, pentru al doilea an consecutiv, ajungând la mai puţin de 100 milioane de euro, în lipsa demarării unor proiecte de anvergură în ultimul trimestru. "După încetinirea suferită în cei doi ani de criză economică, piaţa ERP din România este caracterizată de aceeaşi aşteptare combinată cu conservarea businessului, determinate de un mediu economic instabil, influenţat, pe de o parte, de situaţia mondială, dar şi de mişcările politice interne incoerente şi nesigure", se arată într-un studiu realizat de compania de cercetare şi analiză Pierre Audoin Consultants (PAC).
Anul trecut, piaţa soluţiilor ERP din România a coborât cu aproximativ 17% faţă de 2008. "În 2009, din cauza gravităţii crizei financiare şi economice, furnizorii de soluţii ERP s-au concentrat pe minimizarea preţurilor, uneori chiar sub nivelurile acceptabile şi bugetate de către potenţialii clienţi", a declarat Eugen Schwab-Chesaru, manging director al PAC pentru Europa de Est. PAC estimează că revenirea pieţei de ERP va avea loc în 2011. Anul trecut, TotalSoft, producătorul sistemului Charisma ERP, s-a clasat pe primul loc în topul furnizorilor de soluţii de tip ERP din România, conform studiului PAC. Compania a obţinut anul trecut o cifră de afaceri de 19,6 milioane de euro, dintre care 13 milioane de euro au provenit din furnizarea de soluţii de tip ERP.
Piaţa locală a soluţiilor de planificare a resurselor companiilor (Enterprise Resource Planning - ERP) va scădea cu 4% în acest an, pentru al doilea an consecutiv, ajungând la mai puţin de 100 milioane de euro, în lipsa demarării unor proiecte de anvergură în ultimul trimestru. "După încetinirea suferită în cei doi ani de criză economică, piaţa ERP din România este caracterizată de aceeaşi aşteptare