În aceată săptămână, pe stadionul "Siderurgistul" va avea loc "Cupa Poliţiei Transporturi", competiţie organizată de secţia regională a Poliţiei Transporturi Galaţi, care se află deja la cea de-a patra ediţie.
Conform celui care s-a ocupat de organizare, subcomisarul Ştefan Constandache, a explicat că la startul acestui turneu se vor alinia echipe din toată ţara.
"Vor juca echipe de la Braşov, Cluj, Timişoara, Iaşi şi bineînţeles din Galaţi", a spus acesta.
Premiile vor consta în cupe, diplome, dar şi în bani. Astfel, echipa clasată pe primul loc va primi 500 e lei, cea de pe locul 2, 300 de lei, cea de pe locul 3, 200 de lei, în timp ce locul IV va primi 100 de lei. De asemenea I.P.A Galaţi va acorda premii speciale.
"Echipa învingătoare va juca vineri, începând cu ora 14.00 şi un meci demonstrativ împotriva legendelor Oţelului. Astfel, cine îşi doreşte să îi vadă în acţiune pe Pelin, Tănase sau Gelu Popescu, este invitat pe această arenă", a mai declarat subcomisarul Constandache.