Dacă pentru copiii cu autism statul român are şcoli speciale, adulţii nu beneficiază de niciun fel de asistenţă socială. Părinţii persoanelor cu autism încearcă să schimbe legislaţia românească astfel încât copiii lor, odată ajunşi la maturitate, să nu mai depindă în totalitate de ei.
Autismul este o problemă de sănătate publică în ţări precum SUA sau Marea Britanie, la fel ca bolile cardiovasculare sau cancerul. În România, persoanele cu tulburări autiste dispar din legislaţie în momentul în care împlinesc 18 ani. Părinţii celor care suferă de această tulburare de dezvoltare s-au organizat în asociaţii şi încearcă să schimbe legislaţia pentru a diminua discriminarea şi inegalitatea de şanse.
„Cum poliomielita a fost provocarea anilor '50, SIDA, a anilor '80, autismul este provocarea vremii noastre", spune Laila Onu, director executiv al fundaţiei Pentru Voi din Timişoara, care lucrează cu tineri cu dizabilităţi intelectuale. „Toate terapiile şi metodele de intervenţie se adresează simptomelor, cauza nu se cunoaşte. Incidenţa cazurilor a crescut foarte mult, s-a ajuns la 1% în toate grupele de vârstă", adaugă Onu.
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nu are o statistică referitoare la persoanele cu autism din România, pentru că datele se centralizează după gradul şi tipul de handicap - fizic, somatic, mintal etc. - şi nu după afecţiuni.
Potrivit legislaţiei româneşti, autismul este o deficienţă asociată întârzierii mintale uşoare, alături de epilepsie şi de alte tulburări comportamentale, iar în funcţie de severitate poate fi încadrat la handicap mediu, accentuat sau grav. Singura statistică referitoare la autism există la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului: 3.828 de copii cu autism beneficiază de indemnizaţia de handicap.
Tot mai mulţi diagnosticaţi
Profesioniştii din să
