Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Datoria statului către bănci a urcat la 28 mld. €

Publicat in Ziarul Financiar, joi 7 octombrie 2010 ·

Împrumuturile luate de stat de la bănci ajungeau la aproape 120 mld. lei (28,2 mld. euro) în iulie, în creştere cu 17% faţă de valoarea consemnată la sfârşitul anului trecut, în condiţiile în care necesarul de finanţare al statului s-a menţinut la un nivel ridicat pe fondul recesiunii economice prelungite.

Sumele împrumutate de stat de la bănci reprezentau peste 67% din datoria publică totală, care depăşea 178 de miliarde de lei după primele şapte luni din 2010. Comparativ cu luna anterioară, datoria guvernamentală deţinută de bănci a crescut cu 3 miliarde de lei.

Valoarea medie a titlurilor de stat rămase de rambursat ajungea la 57 de miliarde de lei la sfârşitul lui iulie, aproape 54% dintre acestea urmând să ajungă la scadenţă într-un interval mai scurt de un an, în creştere de la 50% în luna anterioară. Statul a început să acumuleze în ultimele luni o datorie tot mai mare în contul rambursărilor pe termen scurt, în condiţiile în care a plafonat randamentul acceptat la titlurile de stat la 7% pe an. Finanţele au acceptat ocazional şi randamente de până la 7% pe an la titlurile de stat cu scadenţe lungi, dar de fiecare dată a atras sume cu mult sub valoarea programată.

De la începutul anului, Ministerul de Finanţe a împrumutat aproximativ 28 de miliarde de lei de la bănci prin vânzarea de titluri de stat. În septembrie, statul a emis titluri în valoare de 2,16 miliarde de lei, adică mai puţin de jumătate din valoarea programată. Situaţia a fost similară şi în august, în condiţiile în care au fost vândute doar certificate de obligaţiuni cu scadenţa mai mică de un an, pentru acestea băncile acceptând şi un randament de 7%.

Ultima licitaţie pentru vânzarea de titluri de stat a avut loc la începutul acestei săptămâni, statul împrumutând 909 milioane de lei pe şase luni la un randament de 7%. Valoarea programată a emisi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Incendiu la o locomotivă care tracta 36 de vagoane cu țiței

HotNews acum 23 minute
Un incendiu a izbucnit la o locomotivă care tracta 36 de vagoane încărcate cu țiței, vineri, pe raza localității Valea Călugărească, dar a fost lichidat în cel mai scurt timp, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova. ISU Prahova a

Gândul și Mediafax prezintă Marius Tucă Show – Ediție Specială – Invitat Nicușor Dan, sâmbătă, 31 mai, de la ora 20.00

Gandul acum 20 minute
Într-o ediție captivantă a emisiunii Marius Tucă Show, difuzată pe 3 aprilie 2019 pe platforma Mediafax, invitatul special a fost Nicușor Dan, deputat independent și candidat pentru a doua oară la Primăria Capitalei. Într-un dialog dinamic și incisi

Ana Bărbosu, magnifică: medalie europeană la paralele, deși a intrat în finală ca rezervă

Adevarul acum 30 minute
Ana Bărbosu a cucerit medalia de bronz la paralele inegale, vineri seara, la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Leipzig (Germania).

O eroare Google Maps a creat haos pe străzile din Germania

Mediafax acum 3 ore
Persoanele care au folosit serviciul de navigație Google Maps în jurul marilor aglomerări urbane, precum Frankfurt, Hamburg și Berlin, pe autostrăzile dintre vestul, nordul, sud-vestul și centrul Germaniei s-au confruntat cu hărți presărate cu o mul

O femeie și o fetiță de 7 ani au căzut de la etaj în Timișoara

Mediafax acum 52 minute
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 19:46, când locuitorii din zonă au auzit un zgomot foarte puternic și au sunat la 112. Polițiștii au ajuns rapid la fața locului, împreună cu o ambulanță. Ambele victime erau conștiente când au fost găsite și au

Mesaj RO-ALERT în București: Ploi torențiale, descărcări electrice și rafale puternice de vânt

HotNews acum 2 ore
Bucureștenii au primit vineri seară un mesaj RO-ALERT de vreme extremă, care anunță ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis că fenomenele periculoase sun

Ce urmează după decizia CCR privind declarațiile de avere? Nicușor Dan a cerut intervenția Parlamentului. În ce condiții s-ar putea face asta și cât poate dura: „Va conta foarte mult voința politică”

HotNews acum 8 ore
„În cazul în care motivarea deciziei identifică deficiențe de natură tehnică în cadrul legislativ actual, este responsabilitatea Parlamentului să le corecteze cu celeritate”, transmitea președintele Nicușor Dan, la scurt timp după decizia CCR privin

Roland Garros: Jaqueline Cristian se oprește în turul trei, fiind eliminată de Iga Swiatek

Mediafax acum 4 ore
Deși primul set a fost dominat clar de Swiatek, care s-a impus cu scorul de 6-2, românca de 26 de ani a oferit o replică bună în setul secund, punând-o în dificultate pe tripla campioană de la Paris și salvând o minge de meci. Totuși, poloneza a înc

Botoşani: Copil de 4 ani, găsit aproape dezbrăcat pe stradă de poliţişti, după ce a căzut de la etajul 1 / Era dezorientat şi nu ştia să ajungă acasă

News.ro acum o ora
Un copil de 4 ani a fost găsit aproape dezbrăcat, vineri, pe o stradă de poliţiştii din Botoşani, care au aflat că micuţul a căzut de la etajul întâi. Era dezorientat şi nu ştia să ajungă acasă. A fost chemat un echipaj medical. ”Poliţiştii rutieri

Mesaj RO-Alert transmis în zona din jurul municipiului Sibiu, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs într-o zonă turistică

News.ro acum 3 ore
Autorităţile au transmis, vineri, un mesaj RO-Alert în mai multe zone din jurul municipiului Sibiu, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs într-o zonă turistică. ”În urmă cu puţin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, a fost semna

Vremea

București
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

16°
vin.

14°/20°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/25°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

14°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

15°/21°
lun.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/23°
lun.

16°/26°
Timisoara
acum

16°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/27°
lun.

16°/29°