Să nu ne mai uităm, măcar de data asta, la maidanele care ştirbesc fronturile de case prin centrul oraşului, acolo unde blocuri înalte vor lua locul caselor vechi, şi să răsfoim documentele care ne spun cine şi cum trăia în capitala Ţării Româneşti acum două sute de ani. Eram atunci în toiul Războiului Ruso-Turc din 1806-1812, deci sub ocupaţie militară rusească. Pacea încheiată la Iaşi în 1792 între aceiaşi beligeranţi nu durase decît 15 ani. Generalul Kutuzov, care nu bănuia ce mare rol istoric îl aşteaptă la bătrîneţe, fusese însărcinat cu guvernarea Principatelor şi, pregătind luarea lor în primire de către administraţia ţaristă, a dat dispoziţii în vederea unui recensămînt al clădirilor şi al locuitorilor din Bucureşti. Informaţiile de caracter demografic din acea statistică au fost recoltate din 1958 din arhiva de la Moscova, dar n-au fost încă folosite pe deplin de către istoricii noştri.
Ca populaţie a oraşului au fost înregistrate 24.412 persoane, ceea ce reprezintă desigur o cifră inferioară realităţii, avînd în vedere că microfilmele cuprind numai fragmentar datele culese de anchetatori. Oricît ar fi fost de mari pierderile suferite de-a lungul secolului al XVIII-lea din pricina invaziilor străine, a incendiilor, inundaţiilor şi a epidemiilor, nu se poate ca populaţia să fi rămas la nivelul din epoca lui Brâncoveanu.
DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinul Mai probabil, ea se va fi dublat. Din cele 89 de mahalale pe care o altă „catagrafie“ le înregistra în acelaşi an, nu sînt examinate aici decît 34, dar foarte amănunţit, casă cu casă. Numărul clădirilor puse la socoteală era de 10.103 pentru întregul oraş, iar media locuitorilor pentru fiecare casă poate fi apreciată între 4 şi 5, pe două generaţii, sau chiar trei. Uneori, împreună cu familia locuiau slugi sau alţi lucrători.
O situaţie ca
