Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pandurii au decolat spre Turcia, mâine au primul amical

Publicat in Adevarul, joi 7 octombrie 2010 ·

Cu Petre Grigoraş la timonă, jucătorii de la Pandurii Târgu-Jiu au decolat în această dimineaţă de pe „Otopeni“ cu destinaţia Antalya, unde vor ajunge la ora 16.45, după o escală de câteva ore la Istanbul.

Gorjenii vor sta până pe 12 octombrie la Mardan Palace Sport Center din Lara, un complex de cinci stele situat pe malul Mediteranei.

Primul antrenament pe pământ turcesc va avea loc mâine dimineaţă, după-amiază pandurii lui Grigoraş urmând să dispute şi un prim amical, de la ora 18.30, cu Antalyaspor. Un al doilea joc amical în Antalya este programat duminică, de la ora 18.00, cu Kasimpaşaspor.

Gorjenii vor reveni la Târgu-Jiu marţi seară, unde vor continua să pregătească meciul de sâmbătă cu Sportul, primul oficial al lui Petre Grigoraş.

„Timpul este foarte scurt, de la întoarcerea din Antalya mai sunt trei zile şi primim vizita Sportului Studenţesc, un meci esenţial pentru echipă şi pentru mine. Nu fac grafice şi planuri dinainte. Obiectivul primordial este câştigarea primei partide din campionat. Din punct de vedere psihic, echipa nu stă foarte bine, având în vedere faptul că nu are decât o victorie şi trei egaluri. Nu ascund că, acum, îmi doresc foarte mult să câştig prima partidă“, a precizat noul antrenor al pandurilor.

După Sportul, pentru gorjeni va urma deplasarea la Steaua, iar apoi duelul cu Craiova, din optimile Cupei României (28 octombrie, ora 18.30), la Târgu-Jiu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 4 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 4 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°