Tot mai multe companii din state capitaliste dezvoltate nu ezită să apeleze la serviciile unei pieţe a muncii lipsite de concurenţă cum e cea a Chinei comuniste. Rezultă mărfuri mai ieftine şi mai slabe calitativ decât cele produse în ţările de origine, dar fabricarea unor bunuri trainice nu mai reprezintă de mult principalul deziderat pe pieţe controlate de oligopoluri. Iar pe baza "dumping"-ului cu forţa de muncă şi a deprecierii voluntare a monedei, care-i propulsează exporturile, statul chinez capitalizează suficient din exploatarea propriului popor pentru a pretinde să devină a doua sau a treia forţă a Fondului Monetar Internaţional în funcţie de drepturile de vot, devansând ţări cu economii de piaţă puternice precum Germania sau Marea Britanie.

Mai mult, preconizata schimbare de forţe în "acţionariatului" FMI, care se spune că face parte dintr-un plan de reformă, are loc în contextul în care "ideologia" Fondului s-a apropiat din ce în ce mai mult de cea chineză. La sfârşitul anului trecut, directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, discuta de posibilitatea ca o nouă monedă internaţională să evolueze din drepturile speciale de tragere (DST), unităţile de cont utilizate de FMI, şi să pună capăt dominaţiei dolarului. Iar cu puţin înainte s-a exprimat în favoarea unei noi monede internaţionale guvernatorul băncii centrale a Chinei, Zhou Xiaochuan. Ideea nu este nouă, ci a fost vehiculată în anii '40 de cel care a sugerat introducerea conceptului "bancor" ca etalon şi monedă de rezervă: John Maynard Keynes.

Haideţi să vedem însă ce părere au economiştii liberali despre o astfel de iniţiativă. Murray Newton Rothbard scria în celebra sa carte "Ce le-a făcut Statul banilor noştri?" că etalonul aur clasic se zbate în uitare, iar ţelul ultim al liderilor americani şi mondiali e reprezentat de vechea viziune keynesistă a unui unic etalon dis