Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliu Judeţean al Tinerilor, şi în Teleorman

Publicat in Adevarul, joi 7 octombrie 2010 ·

În Teleorman se va înfiinţa pentru prima dată un Consiliu Judeţean al Tinerilor. Iniţiativa a venit din partea asociaţiei Euro Teleorman şi vizează alegerea a câte unui elev din fiecare liceu, care să reprezinte interesele şcolii sale în noua structură.

Campania derulată de Euro Teleorman pentru alegerea Consiliului Judeţean al Tinerilor se numeşte “Alege pentru TINEri!” şi are ca obiectiv înfiinţarea unei structuri puternice, care sa apere interesele tinerilor din judeţ. “Alegerile vor avea loc la sfârşitul lunii, sau cel mai târziu până la începerea tezelor. Proiectul se va desfăşura prin organizarea de alegeri în toate liceele din judeţul Teleorman. Pot candida doar elevi ai claselor a IX-a şi a X-a, pentru a ne putea baza pe ei o perioada mai mare de timp. Însă cei din clasele mai mari îşi pot vota”, spune Mirela Oprea, coordonator al structurii de tineret a ong-ului Euro Teleorman.

Primul pas pe care trebuie să îl facă un elev care doreşte să devină consilier judeţean de tineret este să conceapă un program electoral şi să îşi caute susţinători. Apoi, fiecare candidat îţi va organiza campania electorala împreuna cu susţinătorii săi.

Tinerii consilieri vor fi coordonaţi de seniorii asociaţiei

Consiliul tinerilor va avea la bază principiile de organizare şi funcţionare ale administraţiei publice locale. Acesta va fi alcătuit din 25 de membri, dintre care se vor alege un preşedinte şi un vice-preşedinte. Activitatea va fi coordonată de un secretar, din rândurile celor de la Euro Teleorman. „Consiliul Judeţean al tinerilor va aborda proiecte de tot felul. În principiu vor fi două acţiuni mari pe an, una fiind de 9 mai, Ziua Europei. Programul electoral al fiecărui candidat va conţine nişte idei şi în funcţie de acestea şi de propunerile lor, noi cei cu mai multă experienţă de la asociaţie, îi vom ajuta şi îi vom coordona. Euro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pana masivă de curent care afectează Spania și Portugalia, rezolvată în câteva secunde de una dintre cele mai mici țări din Europa

HotNews acum o ora
Pana de curent pe scară largă care a zguduit luni după-amiaza Spania și Portugalia a afectat și Andorra pentru câteva secunde în jurul orei locale 13:30, dar alimentarea cu electricitate a fost restabilită imediat datorită reconectarii automate pe c

Vladimir Putin anunță un armistițiu de Ziua Victoriei: „Toate acțiunile militare vor înceta”

HotNews acum 2 ore
Președintele rus Vladimir Putin anunță luni un armistiţiu „umanitar” în Ucraina, între 8 și 11 mai, cu ocazia aniversării Zilei Victoriei, sărbătoarea care comemorează victoria asupra Germaniei naziste, transmite agenția rusă TASS. „Pe baza consider

Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii, ”Sistemul de pensii – un joc de-a alba neagra cu vieţile părinţilor şi bunicilor noştri”, a fost adoptată de Senat

News.ro acum o ora
Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii, ”Sistemul de pensii – un joc de-a alba neagra cu vieţile părinţilor şi bunicilor noştri”, a fost adoptată de Senat cu 61 de voturi pentru şi 59 de voturi contra. Potrivit regulamentului celor două Camere

Marius Lăcătuș, cetățean de onoare al municipiului Brașov

Ziua Constanta acum 40 minute
Fostul fotbalist de la FC Brașov și FC Steaua, Marius Lăcătuș, a devenit, luni, Cetățean de onoare al municipiului Brașov, după ce Consiliul Local a adoptat o hotărâre în acest sens, arată Agerpres. Inițiativa acordării acestui titlu fostului jucăto

Conclavul se întruneşte la 7 mai pentru a alege un nou papă, anunţă Vaticanul

News.ro acum 2 ore
Cei 135 de cardinali electori urmează să se întrunească începând de la 7 mai în Conclav, în Capela Sixtină, pentru a alege un nou Suveran Pontif, anunţă luni Vaticanul, la două zile după funeraliile Papei Francisc, relatează AFP. (Vom reveni)

Proiectul de lege privind pensiile speciale ale magistraţilor, amânat două săptămâni, în Senat

News.ro acum 3 ore
Senatorul PSD Marius Humelnicu, preşedintele comisiei de muncă din Senat, a anunţat luni că proiectul de lege privind pensiile speciale ale magistraţilor a fost amânat pentru două săptămâni, după ce au fost primite mai multe amendamente, în ultimul

Oradea: O femeie a murit lovită de tren, după ce a fost imobilizată pe şine de un bărbat care a sărit din faţa locomotivei în ultimul moment/ Presupusul agresor a fost arestat preventiv pentru omor

News.ro acum 4 ore
O femeie de 52 de ani a murit lovită de un tren, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a fost imobilizată pe şine de un bărbat care a sărit din faţa locomotivei în ultimul moment. Presupusul agresor, în vârstă de 46 de ani, a fost arestat pre

Sorana Cîrstea s-a calificat în „sferturi” la dublu la Madrid, în plină pană de curent în Spania!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătoarea română Sorana Cîrstea (35 de ani, numărul 804 la dublu) a avansat, împreună cu Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani, locul 81 la dublu) în sferturile de finală ale acestei probe pe tabloul turneului WTA 1000 de la Madrid, după 7-5, 7-5 contr

Donald Trump Jr. în România și cei 13 oameni extrem de importanți pentru soarta noastră

HotNews acum 6 ore
Locul unde fiul președintelui SUA nu va avea timp să ajungă. Pentru că nu are nicio calitate oficială în administrația de la Washington, vizita lui Donald Trump Jr. poate promite orice. Are avantajul de a nu putea măsura niciunul dintre efecte. Indi

Elena Udrea, mai aproape de liberarea condiționată. Avocat: Chestie de aritmetică

Mediafax acum 29 minute
Tribunalul Prahova a amânat pentru 29 aprilie pronunțarea în cazul cererii de reducere a pedepsei cu închisoare făcute de Elena Udrea. Dacă solicitarea acesteia va fi acceptată, Udrea ar putea fi eligibilă pentru liberare condiționată, notează gandu

Vremea

București
acum

17°
lun.

5°/18°
mar.

3°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/25°
Iasi
acum

18°
lun.

4°/19°
mar.

4°/21°
mie.

12°/24°
joi

14°/22°
Constanta
acum

13°
lun.

5°/14°
mar.

5°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

6°/19°
mar.

7°/19°
mie.

10°/21°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/23°
joi

12°/23°