Băieţandrul cu svastică pe guler a fost tatăl Hertei Müller, Josef. Priveşte fix din fotografia în uniformă, unul din miile de tineri germani din România recrutaţi de SS, ca şi personajul interpretat de Anthony Quinn în „Ora 25" a lui Virgil Gheorghiu. În jur, fotografii cu noroaiele din satul bănăţean şi un film în care e sacrificat porcul de Crăciun prin metoda tradiţională. Cum scrie şi informatorul Voicu, autorul primei recenzii - nepublicate - a întâiului volum de proză al Hertei Müller, nici urmă de vreun element pozitiv sau optimist, o comunitate decăzută şi amorală, cinci sute de case pierdute în glod, golindu-se treptat de locuitori - căci suflet, ca întreaga lume-rurală românească, nu par să fi avut vreodată -, doar unsprezece şcolari la patru învăţători în 1982, anul din care datează raportul către Securitate. Acesta, frumos înrămat, e afişat alături de proba maşinii de scris pentru poliţie, carnetul de partid al lui Richard Wagner, fostul ei bărbat, şi fotografia tatălui în expoziţia „Strălucirea rece a vieţii" (traducerea mea liberă) de la Literatur Haus din Berlin. Intrarea - 5 euro. Şi sâmbătă seară, când am intrat eu, mai erau trei oameni.

Nu ştiu cât a fost intrarea la Ateneu pentru întâlnirea românească cu Herta, unde lumea a dat năvală, dar cred că impresia de autenticitate cu care am plecat eu din Fasanen Strasse nu se poate compara cu experienţa mondenă de la Ateneu, asemuită de protagonista ei cu un circ. Pe lângă porcul tăiat şi ediţia omagială a ziarelor de limbă germană româneşti din 26 ianuarie 1989, ultima aniversare a lui Ceauşescu, am văzut lista de acte necesare pentru obţinerea unui paşaport în RSR în anii '80: 22 cu totul, ultimul fiind o declaraţie pe proprie răspundere că nu ai decoraţii (n-am avut paşaport sub comunism, aşa că nu ştiam). Figura care se desprinde a Hertei nu e a unei biografii extraordinare, dimpotrivă, e d