Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: Autorităţile ne anunţă din timp: nu sunt bani pentru deszăpeziri

Publicat in Adevarul, joi 7 octombrie 2010 ·

Iarna bate la uşă şi autoritţile trebuie să se pregătească pentru sezonul deszăpezirilor. Dacă natura va aduce ninsori abundente ca anul trecut, judeţul Argeş ar putea avea probleme serioase pentru că nu mai sunt bani pentru deszăpeziri. Cel puţin asta ne anunţă de pe caum autorităţile judeţene.

„E posibil ca anul ăsta să nu avem bani de deszăpezire. Avem jumătate din banii de anul trecut neplătiţi. 28 de miliarde (n.r. - 2,8 milioane lei) din banii pentru drumuri ne-au fost anulaţi, la mutarea de fonduri şi la reducerea de fonduri de peste 50%. Este foarte posibil să nu avem bani pe anul ăsta pentru deszăpezire", a spus preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu.

Dacă iarna nu ia autorităţile prin surprindere aşa cum s-a tot înrtâmplat de mulţi ani încoace, atunci există un alt motiv pentru care vom circula cu greutate şi vom rămâne blocaţi între nămeţi: lipsa banilor. Aşa că, se aplică legea junglei şi fiecare se va descurca pe propriile puteri, în vreme ce pisica este aruncată din curtea Cj la Guvern şi de la Guvern la CJ. În pierdere ies cetăţenii, desigur. „Se va descurca fiecare cum poate! Guvernul nu avea voie să ne reducă bugetul. Ne putea spune cel mult să nu mai cheltuim la material şi să mutăm la investiţii. Ei ne-au luat din tot bugetul, nu am putut muta fondurile de la un capitol la altul. Pur şi simplu, ei au luat banii din bugetele locale, le-au mutat la nivel central şi, de acolo, vedeţi cum i-au mutat", a mai spus Nicolescu, apreciind că autorităţile judeţene nu sînt pregătite în acest moment din punct de vedere financiar să înceapă licitaţiile pentru contractarea lucrărilor de deszăpezire care vor fi necesare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum 21 minute
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 50 minute
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum o ora
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum 21 minute
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum 2 ore
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 2 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Monica Dascălu confirmă revenirea la pupitrul știrilor Pro TV, după doi ani de pauză. „Am crescut și am evoluat”

Libertatea acum o ora
După aproape doi ani de pauză, timp în care a devenit mamă și s-a concentrat pe familie și pe creșterea celor doi copii, Monica Dascălu revine astăzi, 23 septembrie, de la ora 13:00, la pupitrul Știrilor PRO TV.

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum 35 minute
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Familiile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru electrocasnice noi. Decizia coaliției de guvernare

Ziare.com acum 33 minute
Persoanele afectate de inundaţii vor beneficia de câte un voucher de 15.000 de lei în vederea achiziţionării de electrocasnice, a precizat, luni, 23 septembrie, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. El a declarat că în ultima şedinţă a coal

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°