Meditațiile contra cost cu propriii elevi ar urma să fie considerate abatere disciplinară, potrivit unei modificări la noua lege a educației făcute astăzi în comisia pentru învățământ din Senat. Sursa: Adrian Scutariu
Interdicția a fost propusă de fostul ministru al educației, senatorul PSD Ecaterina Andronescu, și asumată ca amendament, prin consens, de întreaga comisie. Deocamdată, regula vizează doar învățământul preuniversitar.
Hărdău: Se poate ajunge și la excluderea din învățământ
Potrivit președintelui comisiei, PDL-istul Mihail Hărdău, abaterea ar urma să fie sancționată gradual, inclusiv până la excluderea din învățământ a cadrului didactic care își meditează pe bani propriii elevi. Interdicția nu se aplică însă în cazul activităților cu elevi din alte clase, la care cadrul didactic respectiv nu predă în mod curent.
Noile reguli privind meditațiile ar urma să fie bătute în cuie doar dacă legea își va urma traseul, în Senat. Cum însă guvernul nu dorește să mai aștepte parlamentarii decât până săptămâna viitoare să finalizeze actul normativ, este incert în acest moment dacă interdicția va fi preluată și în forma în care guvernul își va asuma răspunderea pe această lege. În termen de două zile de la decizia asumării răspunderii, parlamentarii pot trimite însă inclusiv prevederile referitoare la meditații, ca amendamente la lege, pe care guvernul acceptă sau nu să le includă în textul final.