"Nu e totul să mori: trebuie să mori la timp", spunea un filozof celebru, pe numele său Sartre. Am senzaţia că toate valorile pe care le pierdem de ceva vreme încoace au realizat că e timpul să moară pentru a continua să existe. Încă un paradox care ne face celebri pe noi, românii.

"A te gândi astăzi în lumea care trăim, de fapt în ţara în care trăim, la valori mi se pare un gest necesar, dar uşor utopic - mărturiseşte Marina Constantinescu, cronicarul dramatic al revistei România literară şi realizatoarea emisiunii "Nocturne". Ne gândim rar, ne e teamă de valori, ne e teamă să le cunoaştem, să le identificăm, nu vrem să recunoaştem, de asemenea, modelele care ne-au format. Ni se pare că existenţa noastră este de sine stătătoare şi suficientă. Luxul acesta de a crede în ceea ce este altfel decât tine, important dincolo de fiinţa ta şi chiar dincolo de prezent, cel puţin pentru arta spectacolului, pentru teatru, este fundamental".

Important dincolo de fiinţa noastră, dincolo de prezent, este numele Ştefan Iordache...

"Va rămâne în noi atâta timp cât vom şti să-l purtăm cu noi - mai spune Marina Constantinescu. Ştefan Iordache rămâne în memoria afectivă şi subiectivă a fiecărui spectator care s-a bucurat urmărindu-i gestul, forţa cuvântului, tonul lui tumultuos, gesturile largi şi ample de mare anvergură din Titus Andronicus, ludicul formidabil din «Fuga», acea expresivitate cu totul remarcabilă şi avangardistă dintr-un spectacol cum a fost «Richard al III-lea», farmecul lui irezistibil de a şti să trăiască pe acest pământ, cu credinţă, cu pasiune, devorat de profesiunea lui, devorat de subtilităţile şi nuanţele pe care a încercat întotdeauna să le găsească în fiecare personaj de care s-a apropiat cu foarte multă smerenie, cu multă teamă, dar şi cu încredere că ajutat de marii regizori cu care a lucrat va reuşi să lase un semn în fiecare d