Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Brâncuşi Center, ridicat din donaţii

Publicat in Adevarul, joi 7 octombrie 2010 ·

Imobilul în valoare de peste un milion de dolari va fi construit lângă Parcul Coloanei Infinitului. Banii pentru realizarea proiectului vin din donaţii, iar lucrările vor începe în 2011, având ca termen de finalizare un an.

Reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu au semnat un acord cu cele trei părţi implicate în proiect: The Infinitului Foundation, Ioana Banu Ertegün şi Ahmet Ertegün, din Bucureşti şi New York, şi the World Monuments Fund din New York. Majoritatea banilor, adică 1,25 de milioane de dolari, au fost donaţi de Ioana şi Ahmet Ertegün, care au scris proiectul şi au oferit terenul.

„Centrul de vizitare va fi o resursă pentru oraşul Târgu-Jiu şi pentru România şi va oferi vizitatorilor ocazia de a contempla Coloana Infinitului“, spune Ioana Ertegün.

Primăria asigură utilităţile

Fundaţia World Monuments participă la realizarea acestui proiect cu suma de 250.000 de dolari. Primăria se va ocupa de utilităţi şi plata angajaţilor. „Acest proiect reprezintă un pas important în promovarea operei titanului de la Hobiţa şi ne dă ocazia de a arăta tuturor apartenenţa acestuia la meleagurile gorjene“, a precizat primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru. Clădirea, construită la o sută de metri distanţă de monument, va avea o înălţime de şase metri şi va fi situată cu trei metri mai jos faţă de nivelul Coloanei Infinitului.

Spaţiul de 1.400 de metri pătraţi va fi împărţit în două zone principale: centrul de vizitare, cu o expoziţie permanentă despre „Coloana Infinitului“, o cafenea, o librărie şi un birou de informaţii, precum şi un spaţiu destinat altor evenimente culturale organizate de către oraş. După finalizarea proiectului, centrul va fi donat Primăriei Târgu-Jiu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de 4,1 grade în Vrancea

HotNews acum 42 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc vineri seară în județul Vrancea, la o adâncime de 80 de kilometri, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). „În ziua de 18 aprili

Tragedie în Vinerea Mare! O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat pe lacul de acumulare Siriu, Buzău. Un pompier, dat dispărut

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 18 aprilie 2025, în jurul orei 17:00, în localitatea Siriu, județul Buzău, a fost declanșată o operațiune de căutare-salvare pe lacul de acumulare Siriu, după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg. Potrivit ISU Buzău, di

Gabriela Ruse s-a calificat în semifinale la Rouen. Pentru româncă ar putea urma o înfruntare cu Elina Svitolina

News.ro acum o ora
Gabriela Ruse, locul 90 WTA, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a învins-o în sferturi pe sportiva franceză Jessika Ponchet, numărul 146 mondial, scor 6-2, 6-2, într-o oră şi 16 minute. În faza ur

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 39 minute
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Mii de persoane participă la procesiunea Drumul Crucii din Ierusalim

G4Media acum 2 ore
Mii de pelerini s-au alăturat procesiunii anuale a Drumului Crucii în oraşul vechi din Ierusalim, în timp ce creştinii din întreaga lume celebrează Vinerea Mare, relatează dpa, transmite Agerpres. În anii care au precedat actualul război din Gaza, z

Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025

Libertatea acum 4 ore
Citește Horoscop săptămânal Rac. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Rac. Între 19 și 21 aprilie, la începutul zilei, nu va

Superliga: Oţelul Galaţi – Unirea Slobozia, scor 2-0. Gazdele au ratat un penalti / Gălăţenii sunt pe primul loc în clasamentul play-out-ului

News.ro acum o ora
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Unirea Slobozia, într-un meci din etapa a cincea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost înscrise de Antoche ’43 (autogol) şi Maciel ’51. În minutul 35, gazdele

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 7 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Mirel Rădoi, anunț înaintea derby-ului cu Dinamo: „Jucătorii au resimțit o stare de oboseală”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mirel Rădoi (44 de ani), antrenorul celor de la Universitatea Craiova, a susținut conferința de presă premergătoare partidei cu Dinamo din etapa #5 din play-off-ul Superligii.

Mesaj RO-Alert după apariţia unui urs lângă o cabană din Cheile Bicazului, o zonă turistică de o frumusețe impresionantă

G4Media acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, vineri după-amiază, un mesaj RO-Alert privind prezenţa unui urs lângă o cabană din Cheile Bicazului, o zonă turistică impresionantă. „În jurul orei 15:55, a fost semnalată prezenţa unui ur

Vremea

București
acum

16°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

19°
vin.

11°/23°
sâm.

8°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/16°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/20°
sâm.

10°/18°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°