Într-un spaţiu artistic, aşa cum este cel românesc, dominat de un conservatorism excesiv venit mai ales din lipsa de informare, un astfel de eveniment nu trebuie ratat. Sunt în acest festival spectacole care merită văzute, dacă nu din mare interes pentru arta contemporană, măcar pentru „ciudăţenia" lor, pentru noutatea care o oferă, pentru modalitatea în care combină diverse forme de exprimare. Nu se mai poate vorbi despre teatru, dans, film, circ sau conferinţă. E un melanj care le înglobează pe toate, în care cel de pe scenă nu mai poate fi numit nici actor, nici dansator, nici artist vizual. Prezenţa unor artişti cunoscuţi DINCOLO, dar deloc cunoscuţi AICI, n-ar trebui ratată măcar de cei care activează în domeniul artelor performative. Şi poate nu strică, nici pentru cei care merg de obicei la spectacole de teatru sau dans, să ia contact cu „ciudăţenii" foarte prezente în alte spaţii geografice.
Spectacolul cu care s-a deschis „eXplore dance festival", „Monkey Sandwich", al regizorului, coregrafului, actorului şi fotografului belgian Wim Vandekeybus, include un film de o oră şi jumătate. Şi nu e un „video" care să sprijine acţiunea scenică, nu e doar un suport visual care să înlocuiască decorul sau să „aducă ceva în plus". E un film de ficţiune, cu acţiune, personaje etc. care este proiectat separat şi uneori, în acelaşi timp cu acţiunile interpretului de pe scenă. Din două ore, cât durează întregul spectacol, mai mult de jumătate este ocupat de proiecţie, într-o încercare de a stabili un dialog între două „lumi".
Piesa artistei de origine croată, Ivana Muller, „How heavy are my thoughts" (foto) e, de fapt, un fel de conferinţă. Artista este prezentă doar prin intermediul unor „documente" scrise sau video, aduse în faţa publicului de un „prieten". Acesta are rolul de a prezenta experimentul său, în ceea ce priveşte greutatea g
