Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii învaţă de la specialişti despre sursele de energie

Publicat in GAZETA de SUD, joi 7 octombrie 2010 ·

GDF SUEZ Energy România, în parteneriat cu Chance for Life, lansează a patra ediţie a programului „Întâlnire cu energia“ în Craiova.

GDF SUEZ Energy România, în parteneriat cu Fundaţia Chance for Life şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului lansează a patra ediţie a programului „Întâlnire cu energia“. Acesta este un program educaţional iniţiat de GDF SUEZ Energy România ce vizează transmiterea de informaţii elevilor claselor a IV-a, despre sursele de energie în general, cu accent pe gazul natural. Anul acesta, programul se va desfăşura în nouă şcoli din Craiova. Aproximativ 900 de elevi de clasa a IV-a vor avea prima lor „Întâlnire cu energia“ în luna octombrie, în cadrul căreia vor învăţa lucruri utile despre sursele de energie şi utilizarea lor. „Educaţia constituie una dintre direcţiile strategice de responsabilitate socială ale companiei noastre şi, de această dată, compania şi-a îndreptat atenţia asupra celor mici, căci ei sunt cei care va trebui să utilizeze în mod raţional resursele energetice. Motivul alegerii acestui segment de vârstă este acela că, în această perioadă, elevii primesc primele noţiuni despre mediul înconjurător, ştiinţă, poluare etc. şi sunt în măsură să înţeleagă şi să asimileze cunoştinţele respective. Programul constă în două lecţii privind tipurile de energie, drumul gazului natural de la extracţie până în locuinţe, economia de energie şi utilizarea în siguranţă a gazului natural. Prima lecţie se desfăşoară între 4-8 octombrie, iar cea de-a doua în săptămâna 18-22 octombrie. Lecţiile programului sunt susţinute de către angajaţii GDF SUEZ Energy România şi voluntarii Chance for Life“, a precizat Ramona Sărărescu, Project Manager Comunicare, la Direcţia Generală a SC GDF SUEZ Energy România SA. Pentru concretizarea noţiunilor predate, ei vor utiliza un set de planşe pedagogice, experimente şi jocuri, pu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Nicușor Dan și-a publicat declarația de AVERE. Documentul include și donațiile primite de șeful statului în campania electorală

Gandul acum 50 minute
Președintele României, Nicușor Dan, și-a publicat declarația de avere pe site-ul Administrației Prezidențiale, la scurt timp conferința de presă de luni dimineață. Documentul semnat include și donațiile și împrumuturile primite în campania electoral

Calendar Bacalaureat 2025, sesiunea din toamnă. Au început înscrierile pe 14 iulie. Când au loc probele scrise

Gandul acum 23 minute
Calendar Bacalaureat 2025, sesiunea din toamnă. Luni, 14 iulie 2025, este prima zi de înscriere pentru candidații care doresc să susțină „examenul maturității” în toamna acestui an. Află mai jos, în articol, în ce interval au loc înscrierile, când v

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum 25 minute
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 2 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 3 ore
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Reuters: Două treimi dintre membrii biroului Departamentului Justiţiei care apărau în instanţă politicile lui Trump au demisionat. Posturile vacante sunt ocupate de persoane numite politic

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Unitatea din Departamentul Justiţiei (DOJ) din SUA însărcinată cu apărarea în instanţă împotriva contestărilor juridice ale politicilor emblematice ale administraţiei Trump – cum ar fi restricţionare

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 7 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 3 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

33°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°