Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Redescoperiţi Târgu-Mureşul din Turnul Prefecturii!

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 7 octombrie 2010 ·

Târgumureşenii sau turiştii pot redescoperi municipiul reşedinţă de judeţ din turnul Palatului Administrativ din Târgu-Mureş. Obiectivul poate fi vizitat însă doar ziua, iar biletele se găsesc la Palatul Culturii.

Panoramică unică

Peisaje panoramice cu toate cartierele şi o privire unică asupra centrului oraşului pot fi descoperite de târgumureşenii sau turiştii curioşi care decid să urce în turnul Palatului Administrativ. Acesta este deschis de luni până duminică între orele 8.00 – 16.00, de către grupuri organizate ce nu trebuie însă să depăşească zece persoane, iar intervalele orare 11.00 sau 14.00 sunt destinate grupurilor mai restrânse, preţul unei vizite fiind maxim 5 lei. Urcarea se face în spirală, dar până să ajungeţi să vedeţi oraşul de sus puteţi face o pauză de întoarcere în timp: într-un spaţiu amenajat cu o miniexpoziţie veţi putea recunoaşte zone din oraş, însă aşa cum erau la începutul secolului XX. După mai bine de 200 de scări urcate, peisajele vor face să merite efortul. “Am venit cu familia, am fost la Muzeul Judeţean şi am văzut nişte turişti străini ce priveau curioşi spre turn. Ne-am gândit că dacă se poate urca vrem să ne simţim şi noi turişti în oraşul nostru”, ne-a spus Bianca Pop, localnică.

Turn cu orologiu înalt de 55 metri

Palatul Adminstrativ alături de Palatul Culturii definesc astăzi centrul oraşului. Concepute la cinci ani distanţă de aceeaşi echipă de arhitecţi, cele două edificii prezintă o anumită unitate a limbajului arhitectural, dar puţini ştiu că Palatul Administrativ în care funcţionează astăzi Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean Mureş a fost gândit ca sediu pentru primărie. Bernady Gyorgy era primar pe atunci şi îşi făcuse cunoscută intenţia de a construi o clădire nouă pentru Primărie încă din octombrie 1903, dar în urma unor dezbateri mai lungi, aprobarea a venit abia pe 16 mai 19

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 6 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 4 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 10 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 9 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 7 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 9 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 6 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Acţionarii Tesla au aprobat mega-plata de 56 de miliarde de dolari pentru Elon Musk

News.ro acum 3 ore
Mobilizarea Tesla şi a patronului său Elon Musk a dat roade: uriaşul său plan de remunerare în valoare de 56 de miliarde de dolari a fost din nou aprobat de acţionarii constructorului auto, după ce în ianuarie fusese anulat de justiţie, relatează AF

Vasile Bănescu critică „idolatrizarea extatică a divertismentului bășcălios”, după momentul Babasha de la concertul Coldplay

HotNews acum 11 ore
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, s-a implicat și el, joi, în dezbaterea momentului provocată de momentul neașteptat de miercuri seară de la concertul Coldplay de pe Arena Națională, criticând „«patriotismul» zgomotos și bi

Vremea

București
acum

18°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

16°/29°
Constanta
acum

18°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°