Stimate lucrătoare şi stimaţi lucrători din Serviciile Multilateral Dezvoltate; am azi mica şi fragila îndrăzneală de a vă ruga să vă găsiţi timp – printre copleşitoarele misiuni care vă asaltează – pentru a vă concentra cîteva minute asupra acestui text:
„...În ultimii ani, ne-am lăsat pradă politicii şi toate obsesiile noastre sînt de ordin politic. Formule grosolane, simple pînă la absurd, convinse pînă la teroare, stăruie în vocabularul nostru şi, de-acolo, trec pe nesimţite în gîndirea noastră, în obişnuinţele noastre. Urmăriţi, bunăoară, gravele ravagii pe care le face, în mentalitatea actuală, cuvîntul «Dreapta» sau cuvîntul «Stînga». Sensul lor s-a dilatat bolnăvicios şi s-a întins din politică în cultură, în artă, în literatură. În afara acestui unghi care măsoară totul, nimic nu poate rămîne liber, în altă sferă logică, în alt cîmp vizual, pe alt plan de gîndire. Ceva trebuie să fie «de dreapta» sau «de stînga». Neapărat. Obligatoriu. Altfel nu se poate.
DE ACELASI AUTOR Puseuri de toamnă La un sfert de veac de cînd s-a dus Turnătoria ca discurs amoros Curs scurt de sociologie a şepcii la români Am cetit zilele trecute într-un studiu – de altfel foarte bine scris şi probabil bine informat – că muzica lui Bach este o muzică... de dreapta, în timp ce muzica lui Haendel este, dimpotrivă... de stînga. Şi să nu credeţi că era o glumă sau un paradox. Nu. Se dovedea, cu destulă abilitate dialectică, de ce Bach era naţionalist şi de ce Haendel un european, un internaţionalist. Numesc acest fel de judecată o judecată huliganică. Adică o judecată care face să intervină criteriile politice pe un plan nepolitic. (subl. mea, R. C.) Este o confuzie de puncte de vedere ce devastează lumea ideilor şi o aruncă tuturor pasiunilor joase, primare, nediferenţiate. Un huligan este un obsedat. Sălbăticia lui este, înainte de orice, mintală. Inteligenţa lui, sen
