* în prezent, administraţia locală funcţionează cu chirie în Palatul Administrativ, imobil ce aparţine Prefecturii * lucrarea de licenţă a unei absolvente a Facultăţii de Arhitectură, dedicată unui viitor sediu al Primăriei, le-a deschis apetitul edililor pentru acest subiect * arhitectul-şef al municipiului spune că mutarea într-un sediu nou este o necesitate, însă recunoaşte că acum, pe timp de criză, nu se pune problema unei astfel de investiţii
Situaţia "locativă" a Primăriei Brăila, care nu are o clădire proprie, funcţionând cu chirie, ca şi Consiliul Judeţean, într-un imobil aparţinând Prefecturii, deci Guvernului României, a atras atenţia tinerilor arhitecţi. Pornind de la premisa necesităţii unui sediu nou pentru administraţia locală, brăileanca Roxana Iorga, studentă la Facultatea de Arhitectură a Universităţii "Spiru Haret", şi-a ales ca temă pentru lucrarea de licenţă un proiect dedicat sediului Primăriei Brăila. Tânăra nu doar a desenat pe hârtie o clădire ultramodernă, ci a gândit toate facilităţile necesare, strâduindu-se să găsească şi un amplasament proprice. Astfel, ea a considerat că o locaţie potrivită ar fi incinta fostei fabrici de mobilă a "Pal" SA de pe Str. Împăratul Traian. Lucrarea, în ansamblul ei, a fost apreciată de comisia de examinare, care a punctat-o cu 9.50, cea mai mare notă acordată la examenul de licenţă din acest an. În plus, proiectul întocmit de tânăra brăileancă a atras atenţia arhitectului-şef al municipiului Brăila, Ion Marian. "Există o necesitate reală pentru un sediu propriu al Primăriei, fiindcă în momentul de faţă instituţia funcţionează într-un spaţiu închiriat. Nu se poate pune problema acum, în această perioadă de criză, să se construiască noul sediu, însă interesul arătat, inclusiv de tinerii arhitecţi, pentru această chestiune este benefic. Lucrarea Roxanei Iorga a plăcut foarte mult, atât primarului Aur