Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Picătura de cunoaştere

Publicat in GAZETA de SUD, joi 7 octombrie 2010 ·

Mamele, mai apropiate de fii decât de fiice

Una dintre cele mai des întâlnite idei preconcepute din familiile cu mai mulţi copii este aceea că mamele preferă băieţii în defavoarea fetelor. Potrivit unei echipe de cercetători britanici, este posibil însă ca acesta să nu fie un stereotip, ci chiar realitatea. Un sondaj de opinie realizat pe un grup format din peste 2.000 de femei, mame de fete şi băieţi, a relevat faptul că mămicile îşi critică de două ori mai mult fiicele decât fiii. Deşi probabil le-a venit greu să recunoască, multe dintre femei au într-adevăr favoriţi între copii. Atunci când a venit vorba să îşi caracterizeze copiii, mamele intervievate au folosit cuvinte precum „haios“, „năzbâtios“, „jucăuş“ şi „iubitor“ atunci când şi-au descris fiii şi s-au dovedit a fi mai critice când au vorbit despre fiicele lor, spunând că acestea sunt mai „arţăgoase“, „rigide“ şi „certăreţe“ decât băieţii. Aproape 90 la sută dintre respondente au mărturisit că îşi tratează diferit băieţii şi fetele, cu toate că, în sufletul lor, acest comportament li se pare greşit. Mai mult de jumătate dintre mamele intervievate au spus că reuşesc să găsească mai multe puncte comune cu fiii lor decât cu fiicele, în timp ce şapte la sută dintre respondente au recunoscut că îşi răsplătesc mai mult băieţii decât fetele atunci când fac lucruri bune. Un procent de 21,5 la sută dintre mamele chestionate au spus că le tolerează multe fiilor, în timp ce doar 17,8 la sută dintre respondente trec cu vederea greşelile fiicelor. Crissy Duff, consilier în domeniul psihologiei infantile, a avertizat că astfel de atitudini şi comportamente ale părinţilor ar putea avea efecte grave, pe termen lung, asupra dezvoltării fetelor care cresc alături de unul sau mai mulţi fraţi. În plus, Duff a mai spus că atitudinile de acest fel ar putea oferi o explicaţie pentru faptul că femeile, în general, sunt

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum o ora
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 47 minute
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 2 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum 19 minute
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 4 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum o ora
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Un fost medaliat olimpic a murit după ce a fost lovit de fulger, în timpul unei excursii

HotNews acum 3 ore
Norevgianul Audun Groenvold, medaliat olimpic cu bronz la JO 2010 de la Vancouver, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia, potrivit CNN. „Cu mare tristeţe am primit vestea decesului

Vremea

București
acum

31°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°