„Aa, nu am pregătit nimic... Eram sigură că o să câştige Lauren (Bacall, nominalizată pentru «The Mirror Has Two Faces»)". Cam asta a fost reacţia lui Juliette Binoche când şi-a auzit numele strigat pe podiumul Oscarurilor, pentru cel mai bun rol secundar în filmul „The English Patient". Juliette Binoche s-a născut la Paris, într-o familie de intelectuali - tatăl ei era regizor şi sculptor, iar mama ei profesoară şi actriţă - cu o moştenire poloneză în spate, dar şi din alte ţări (inclusiv Maroc şi Brazilia). La 17 ani, Binoche s-a implicat în primul ei proiect artistic, în calitate de regizor pentru piesa lui Eugen Ionesco, „Regele moare", apoi a devenit studentă a Conservatorului Naţional de Arte Dramatice din Paris. Cu asemenea moştenire artistică în sânge, cine să se mai mire când, la 32 de ani, a câştigat Oscarul? Primul film în care ştiu sigur că am văzut-o a fost „Chocolat" (2000), alături de Johnny Depp, însă sunt sigură că marea majoritate o ţine minte cel mai bine din acelaşi „The English Patient" (1996) - un film pentru care eu eram prea mică la vremea aia.
Dacă e să fim corecţi însă, Juliette s-a făcut remarcată mult, mult mai devreme, în 1985, în filmul lui Andre Techine, „Rendez-vous", primul ei rol principal, cu care Techine a câştigat „Cel mai bun regizor" la Cannes şi care i-a adus lui Juliette prima nominalizare la premiile Cesar, pentru cea mai bună actriţă. Am zis prima, pentru că Juliette are în prezent şapte nominalizări la premiile Cesar, şi un trofeu. A doua nominalizare a venit curând după „Rendez-vous", pentru filmul „Mauvais Sang" (1986), şi a propulsat-o direct în braţele... regizorale ale lui Philip Kaufman, care a distribuit-o în „The Unbearable Lightness of Being/Insuportabila uşurătate a fiinţei" (1986), adaptarea cinematografică a cărţii cu acelaşi nume a scriitorului ceh Milan Kundera. Povestea este concentrată în jurul
