● Radu Aldulescu, Ana Maria şi îngerii, Editura Cartea Românească, 2010.

Romanul se bazează pe o poveste reală şi, în mod destul de curios, şi editura, şi scriitorul, dar şi comentatorii de pînă acum ai cărţii au făcut mare caz de acest aspect. Spun destul de curios mai întîi pentru că, deşi dramatică, povestea din spatele cărţii nu este atît de neobişnuită (moartea nu are nevoie de martori sau de acte oficiale), apoi pentru că nu este prima dată cînd un scriitor ficţionalizează viaţa (şi moartea) cuiva, fapt care nu garantează automat nici autenticitatea, nici valoarea literară a cărţii. Din acest punct de vedere, romanul lui Radu Aldulescu, care spune povestea unei cîntăreţe de muzică populară din Arad ajunsă în anii ’80 azilantă la Viena, are, de exemplu, multe în comun cu Zaira, cartea lui Cătălin Dorian Florescu inspirată din viaţa unei păpuşărese timişorence fugită din ţară în anii ’60. Diferenţa majoră dintre cele două cazuri (altfel, cu asemănări mergînd, uneori, pînă la detalii) vine însă din contextul şi din motivaţia scrisului. Cătălin Dorian Florescu şi-a descoperit singur personajul şi i-a scris povestea liber de orice contract moral, în timp ce Radu Aldulescu a fost el căutat, prin intermediul editurii, de către personaj, care i-a încredinţat povestea cu un scop anume şi, dispus să plătească scrierea cărţii, ridicînd chiar anumite pretenţii. Cea mai importantă fiind tocmai prezentarea romanului drept o poveste reală, scopul fiind acela de a folosi cartea, dacă nu ca argument, atunci ca instrument mediatic într-un proces. În ciuda acestor aspecte complicate, riscante şi, artistic vorbind, cam promiscue (cum ar fi, de pildă, împărţirea despăgubirii în cazul cîştigării procesului), Radu Aldulescu, probabil serios interesat de personaj şi sensibilizat de destinul lui, a fost de acord să scrie povestea româncei fugite din ţară a cărei fiică de num