Ieri, a fost consfintit statul de stramb. Stiam si pana acum ca, in Romania, deseori se moare cu dreptatea in mana. De-acum inainte, e oficial. Esenta este sa ne insusim cu totii filosofia de baza: nimic nu este ceea ce pare a fi.
Niciodata, deci, nu mai este bine sa credem ceea ce vedem cu ochii nostri. Avem Parlament, avem Presedintie, avem Guvern, avem partide care fac pe translatorul nostru si n-are sens sa mai descifram ceva.
Daca Alma Anastase spune ca negrul este alb, nu va straduiti s-o contraziceti. Curtea Constitutionala va legifera ca negrul este alb. Iar presedintele va promulga legea prin care negrul este alb.
Daca pustiul de la Ploiesti va depune maine martuire ca obrazul lui propriu si personal a fost palmuit de candidatul Basescu, el minte. Chiar si daca Traian Basescu va recunoaste ca a fost asa, minte. Cei care au vazut scena, nu mai conteaza. Nici nu erau acolo. Multimea era un trucaj ordinar.
Daca 20 de milioane de ochi vad pe imaginile captate de pe site-ul oficial al Camerei Deputatilor ca, la votul final al legii pensionarii, in sala nu erau 170 de oameni, ci mai putin de o suta, sa stiti ca 20 de milioane de ochi sunt zero pe langa ochiul Robertei Anastase. Al lui Sever Voinescu. Al lui Traian Basescu. Si-al fiecarui deputat pedelist in parte. Ce importanta are? Dam o lege si schimbam aritmetica, 80 sa fie 170. Dam o lege si suspendam simtul vazului.
Si asa simtim destul de nesimtit. De exemplu, nu traim deloc rau. Puterea stie mai bine ce avem noi in buzunar. Inclusiv ceea ce mai au bugetarii. Am vazut, la televizor, cum arata o profesoara fluturasul, cu un rest de plata de 580 lei. Si politicianul spunea: nu, nu este adevarat, nu iei numai atat.
Nimic din ceea ce traim nu este adevarat. Tot ceea ce vedem si auzim este eronat. Dusmanos distorsionat. Nu este adevarat ca, a
