La Kinodiseea, primul festival de film pentru copii, şi, mai nou, şi pentru adolescenţi, din România, aflat la a doua ediţie anul acesta, am reuşit să văd doar un singur film. Sebbe, în regia lui Babak Najafi, o producţie Suedia 2009.
Sebbe nu e, în nici un caz, un film pentru copii. E destinat strict celor peste 14 ani, adolescenţilor.
Nu e un film pentru copii fiindcă le-ar strica, cu siguranţă, acestora, imaginea – era să spun standard, dar pînă la urmă normală – despre copilărie. Ar fi o variantă mult mai dură de revelare a „realităţilor dure ale vieţii“ decît descoperirea cadourilor pe care urmează să le aducă Moş Crăciun în debaraua familiei...
Pentru că Sebbe e un film exact despre ce nu ar trebui să fie copilăria. E adevărat că eroul (interpretat de Sebastian Hiort af Ornäs) e deja un copil mare, un adolescent care cu siguranţă nu mai crede de mult în Moş Crăciun. Dar, totuşi, un copil care are nevoie de afecţiune. Şi în primul rînd de afecţiunea mamei.
DE ACELASI AUTOR Listă de cadouri Mica doză de transcendent (Alte) filme de Crăciun Decembrie timpuriu Povestea lui Sebbe se învîrte, în primul rînd, în jurul relaţiei cu mama lui (Eva Melander). După moartea tatălui, aceasta devine mai neajutorată chiar decît fiul adolescent: pierdută într-o lume în care ceilalţi te observă doar pentru a te ataca, mama lui Sebbe se dovedeşte fragilă şi vulnerabilă. Ea cade, prima, victimă nepăsării agresive din jur. Mama şi Sebbe sînt ambii blonzi şi cumva incolori, fantomatici aproape, invizibili în contextul universului îngroşat din jur. Mama nu are conturul femeii puternice, a cărei maternitate „triumfă“ şi o face să-şi apere instinctiv, firesc, „puiul“.
Nu. Maternitatea nu e trăsătura ei „tare“: din anumite unghiuri, şi în multe situaţii, ea e mai adolescentă decît Sebbe. Sebbe, în schimb, e, într-un fel aparte, puternic. Rezistă – repe
