Am fost invitat recent să vorbesc, în cadrul unei prestigioase adunări, despre fundamentele etice ale capitalismului românesc. Fireşte, subiectul m-a incitat şi, fără să stau prea mult pe gînduri, mi-am început intervenţia referindu-mă la faimoasa carte a lui Max Weber, Etica protestantă şi spiritul capitalismului – probabil că nouă din zece vorbitori pe tema eticii capitalismului pomenesc celebrul op, în primele fraze ale cuvîntării. Spre deosebire de ceea ce cred mulţi că spune această carte (soarta cărţilor celebre este să circule despre ele mai multe prejudecăţi care nu au legătură cu conţinutul lor, decît idei bine fundamentate în text), Max Weber nu afirmă că formula capitalistă este posibilă numai într-un context etic protestant. Relaţia dintre etica protestantă şi spiritul capitalist este una de filiaţie – al doilea s-a născut din cea dîntîi. Dar asta nu înseamnă că formula capitalistă nu poate exista şi în alte spaţii etice. Însă, nu e mai puţin adevărat, ca în orice filiaţie – capitalismul a preluat ceva din ADN-ul spiritului protestant (Max Weber zice că etica) şi nu ar putea exista fără aceste trăsături. Ele însă nu sînt incompatibile cu – să spunem – spaţiul etic creştin ortodox. Există totuşi contradicţii serioase între ceea ce s-ar putea numi spiritul capitalismului şi cîteva metehne locale.

DE ACELASI AUTOR Ambasadorul Poveste de Crăciun România altfel. Impresii Răzbunare şi pace Înainte de orice, capitalismul, adică formula competiţiei oneste pe o piaţă liberă, are un spirit instituţional. La noi, suma experienţelor inviduale în raport cu statul îndeamnă pe un cu totul alt drum. Pentru că, la noi, instituţiile pot fi, în acelaşi timp, complet absente sau absolut kafkiene, oamenii preferă abordarea „de la om la om“ celei instituţionale. Mai exact, reacţia instituţiilor este cu totul imprevizibilă – de la absenţa oricărui răspuns la invaziu