Cum funcţionează textul literar? Prin ce mijloace îl emoţionează pe cititor? La aceste întrebări am să încerc să răspund în serialul de faţă.
Acesta este conceput sub forma unui dialog. Cele două personaje angajate într-o lungă discuţie în paginile lui sunt imaginare. Primul în ordinea venirii în scenă, să-i spunem domnul "Italice" (replicile sale sunt tipărite cu litere aplecate), este un tânăr generic, care are încă multe de învăţat, dar care, în stilul binecunoscut al tinerilor, contestă sau măcar pune sub semnul îndoielii adevărurile care i se transmit (spre deosebire însă de mulţi tineri reali, el are fair-play şi o dorinţă reală de a înţelege). Al doilea, domnul "Drepte", este un iubitor de literatură mai experimentat, dispus să asculte şi să examineze şi opinii diferite de ale lui (la rândul lui, acest domn se deosebeşte de specialiştii reali prin răbdarea de a explica pe înţelesul oricui ceea ce ştie). Subiectul discuţiei îl reprezintă, repet, mecanismul prin care se produce, cu ajutorul cuvintelor, emoţia estetică.
- Raţionamentul tău ar trebui să fie următorul: îmi dau seama că am în faţă doar o iluzie, dar mă comport ca şi cum aş avea în faţă o realitate, pentru a omagia în felul acesta iscusinţa artistului. Chiar şi oamenii lipsiţi de educaţie estetică înţeleg această regulă. Spectatorul - fie şi complet neinstruit - dintr-un cinematograf nu se repede să aprindă lumina şi nu strigă în gura mare că totul este o mistificare; stă cuminte în scaunul lui şi priveşte atent ecranul ca şi cum ar asista la scene de viaţă reale.
Tu nu eşti, bineînţeles, lipsit de educaţie estetică...
- Mulţumesc.
- ...şi de aceea contemplând actul imitării nu te limitezi să recunoşti realitatea imitată şi să-ţi exprimi satisfacţia în legătură cu gradul de asemănare. Tu mergi mai departe şi analizezi soluţia găsită de mine pentru a da impresi
