Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valoarea subvenţiei pe suprafaţă pentru fermieri creşte cu 11%, la 130 de euro pe hectar

Publicat in Adevarul, vineri 8 octombrie 2010 ·

Fermierii vor primi începând cu jumătatea lunii octombrie subvenţiile pe suprafaţă aferente acestui an, în valoare de 130 de euro la hectar, cu 11% mai mult faţă de sprijinul de 117 euro acordat pentru anul trecut, a declarat ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, citat de Mediafax.

Astfel, fermierii vor încasa pentru cererile depuse în acest an 80 euro la hectar pentru plata pe suprafaţă şi 50 euro/hectar pentru plăţi complementare, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern.

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile Comisiei Europene, începând cu data de 16 octombrie 2010 se pot plăti fermierilor avansuri de până la 50% din plăţile aferente schemei de plată unică pe suprafaţă.

Serviciul de presă al comisarului Dacian Cioloş a anunţat la sfârşitul lunii septembrie că autorităţile române vor putea plăti agricultorilor, de la 16 octombrie, sume în avans de până la 50%, în cadrul schemei de plată unică de suprafaţă pentru cererile depuse în 2010.

Sumele totale necesare aplicării schemelor de plăţi directe sunt de aproximativ un miliard de euro, din care 704 milioane euro sprijin financiar aferent Fondului European pentru Garantare în Agricultură (FEGA), alocat temporar de la bugetul de stat şi 320 milioane euro cofinanţare publică de la bugetul de stat.

Defalcat, o sumă de 700 milioane euro va fi alocată pentru aplicarea schemei de plată unică pe suprafaţă (SAPS), ca sprijin financiar aferent (FEGA), alocat temporar de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, 4 milioane euro pentru aplicarea schemei de plată separată pentru zahăr şi 320 milioane euro pentru aplicarea schemei de plăţi naţionale directe complementare, cofinanţare publică de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump și Melania vor merge la funeraliile Papei Francisc. Când va avea loc înmormântarea

HotNews acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că el și prima doamnă, Melania Trump, vor călători la Roma pentru a participa la înmormântarea Papei Francisc, transmite USA Today. „Melania și cu mine vom merge la înmormântarea Papei Francisc, la Roma”, a

Harvard dă în judecată administraţia Trump, escaladând lupta privind finanţarea federală şi libertatea academică

News.ro acum 3 ore
Universitatea Harvard a dat luni în judecată administraţia Trump, conform unei scrisori adresate comunităţii universitare, într-o nouă escaladare a luptei privind finanţarea federală a şcolii Ivy League, supravegherea instituţională şi independenţa,

Cardinalii se întâlnesc pentru a planifica funeraliile Papei Francisc. Moartea sa subită a pus în mişcare ritualuri străvechi

HotNews acum 35 minute
Cardinalii urmau să se întâlnească marţi pentru a planifica funeraliile Papei Francisc, la care vor participa lideri din întreaga lume, înainte de conclavul de luna viitoare pentru alegerea unui nou lider al Bisericii Romano-Catolice, relatează Reut

Kennedy Jr urmează să anunţe interzicerea în SUA a coloranţilor alimentari artificiali din cereale, gustări şi băuturi

News.ro acum 2 ore
Secretarul pentru sănătate Robert F Kennedy Jr urmează să anunţe interzicerea anumitor coloranţi alimentari artificiali în SUA, potrivit unui comunicat al Agenţiei de Sănătate, relatează BBC. Kennedy intenţionează să anunţe eliminarea treptată a col

Cutremur cu magnitudinea 4, produs în Vrancea

Libertatea acum 7 ore
Un cutremur cu magnitidinea 4 s-a produs, luni seară, în judeţul Vrancea. Anterior, în judeţul Buzău a avut loc un seism cu magnitudinea 3,6.

VIDEO Cătălin Cîrjan, realist după Dinamo - Craiova: „Sunt printre cei mai buni din campionat”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Căpitanul câinilor, Cătălin Cîrjan (22 ani), s-a arătat dezamăgit de prestația formației sale și a recunoscut superioritatea Craiovei.

Apartamentele Papei Francisc, sigilate conform tradiției după moartea sa

Ziua Constanta acum 34 minute
Apartamentul Papei Francisc, atât cel din reședința sa de la Casa Santa Marta, cât și cel din Palatul Apostolic, pe care nu l-a folosit, au fost sigilate, așa cum cere tradiția, după decesul său, luni, la vârsta de 88 de ani, transmite EFE. Ritualul

VATICAN Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral

Ziua Constanta acum 10 ore
Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral care a provocat o comă și o insuficiență cardiocirculatorie ireversibilă, a anunțat Vaticanul luni seara, conform agențiilor internaționale de presă, citate de Agerpres.ro 'Decesul a fost

Motorul unui avion a luat foc înainte de decolare, în Florida. Pasagerii au fost evacuați pe tobogane I VIDEO

Libertatea acum 7 ore
Un incident a avut loc, luni, la Aeroportul Internațional Orlando din Florida. Un avion Delta Air Lines, cu aproape 300 de pasageri la bord, a fost afectat de un incendiu la motor. Potrivit Reuters, Administrația Federală a Aviației (FAA) a anunțat

CS Universitatea Craiova învinge în deplasare Dinamo București cu 2-0

G4Media acum o ora
Echipa CS Universitatea Craiova a întrecut luni seara, în deplasare, scor 2-0, gruparea bucureşteană Dinamo, în ultimul meci al etapei a cincea din play-off-ul Superligii, transmite News.ro. Craivenii şi-au anunţat intenţiile ofensive încă din prime

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/27°
mie.

14°/23°
joi

13°/24°
vin.

15°/25°
Iasi
acum

13°
mar.

12°/26°
mie.

13°/25°
joi

15°/26°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/23°
mie.

11°/16°
joi

11°/17°
vin.

12°/19°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

10°/25°
mie.

11°/22°
joi

11°/20°
vin.

12°/19°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/26°
mie.

13°/24°
joi

14°/23°
vin.

14°/20°