Un nou caz de abuz sexual la Vaslui. O tânără de numai 17 ani din comuna Gârceni a fost violată de doi consăteni. Autorii faptei sunt Costel B, de 26 de ani şi Nicu M., de 16 ani.
"În după-amiaza de 5 octombrie, în jurul orelor 17.00, fata a fost invitată de concubina lui Costel B. în locuinţa acestuia pentru a consuma împreună must. La un moment dat, Costel B. şi-a trimis iubita să mai aducă băuturi alcoolice. Rămas singur cu tânăra bărbatul i-a propus acesteia să întreţină relaţii sexuale. Minora a refuzat, fapt pentru care Costel B. a dus-o cu forţa într-o altă cameră. A blocat uşa de la intrarea în cameră cu un fotoliu, apoi a lovit-o minora şi a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta. Ulterior, în imobilul lui Costel B. a venit şi Nicu M., în vârstă de 16 ani. Acesta a fost chemat de Costel B. în aceeaşi cameră, unde a întreţinut şi el relaţii sexuale cu fata în vârstă de 17 ani", a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Potrivit afirmaţiilor acesteia, victima a cerut în repetate rânduri să fie lăsată să plece acasă, însă bărbatul de 26 de ani nu i-a permis acest lucru. Abia în jurul orei 21.00, minora a fost lăsată să plece fiind condusă până la domiciliul ei de către Nicu M.
"Tinerii au fost reţinuţi de poliţişti pentru o perioadă de 24 ore, iar ieri au fost prezentaţi în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Costel B. este cunoscut cu antecedente penale pentru săvârşirea de infracţiuni de furt calificat. Pe numele lui Costel B. a fost emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 zile sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate, iar pentru Nicu M. a fost dispusă măsura obligării de a nu părăsi localitatea", a adăugat Mihaela Ştraub.