Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conflict deschis la spital

Publicat in Buna ziua Fagaras, vineri 8 octombrie 2010 ·

Situaţie tensionată între medicii din spitalul făgărăşean. Totul a pornit după ce noua conducere a instituţiei medicale a decis să facă unele modificări în organizarea instituţiei, modificări care ar viza desfiinţarea sau transformarea unor secţii din cadrul spitalului. Tabăra nemulţumiţilor a depus o petiţie laPrimăria oraşului în speranţa că aceasta va găsi o soluţie care să stingă conflictul.

Fostul manager, împreună cu 18 medici din cadrul Spitalului Municipal Făgăraş, a declarat război actualei conduceri. Deşi, instalată de puţin timp, echipa care se află acum la cârma spitalului a hotărât să facă unele modificări în sistemul de organizare a instituţiei. Acest lucru a stârnit nemulţumirea unui grup de medici. Este vorba de intenţia de a închide secţiile de recuperare medicală, dermatologie, dializă şi laboratorul. Totodată, cei 19 medici nu doresc transformarea serviciul de primiri urgenţe într-o cameră de gardă. Mai mult, ei nu sunt de acord nici cu mutarea secţiilor de pediatrie şi ginecologie în clădirea principală a spitalului.

„Din păcate, în urma acestor decizii vor suferi oamenii mai în vârstă, cei care vor merge la recuperare medicală, la dermatologie, laboratorul se vrea externalizat, atât şi dializa. Iar dacă se va pune în aplicarea mutarea celor două secţii este posibil ca cei mici să intre în spital pe la urgenţe alături de alţi pacienţi cu tot felul de boli, chiar transmisibile. Nu este normal să se întâmple acest lucru, dar altă soluţie în spital şi alte intrări nu sunt“, a declarat doctorul Mihaela Pandrea din cadrul Compartimentului de primiri Urgenţe.

Cealaltă tabără susţine însă că nemulţumirea celor 19 medici nu are nicio legătură cu reorganizarea secţiilor. „N-am spus niciodată că închid Urgenţele ci că vreau să o transform într-o unitate mai rentabilă decât este acum. Este cu totul altceva. Nu ştiu despre ce c

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protocolul coaliției PSD-PNL-USR-UDMR-Minorități Aderarea la OCDE, reforma pensiilor speciale și combaterea risipei bugetare, printre priorități

Ziua Constanta acum 48 minute
Azi, 23 iunie, liderii PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților naționale au semnat acordul politic al coaliției de guvernare. Acordul cuprinde și rotația ocupării funcției de prim-ministru. Cele patru partide și-au stabilit, sâmbătă și duminică,

VIDEO PSD îl susține pentru funcția de judecător CCR pe Mihai Busuioc. Ca secretar general al Guvernului, pe Radu Oprea

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Permanent Național al PSD a decis luni, 23 iunie, să îl susțină pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională pe Mihai Busuioc, iar pentru funcția de secretar general al Guvernului pe Radu Oprea. 'Am avut un Birou Permanent pentru a s

Rezolvare subiecte Română Evaluarea Națională 2025. Cum au rezolvat elevii cerințele la Română la EN 2025

HotNews acum 33 minute
Elevii de clasa a VIII-a care au susținut luni proba la Română la Evaluare Națională 2025 au avut de rezolvate mai multe cerințe din două texte: „Toate pânzele sus”, de Radu Tudoran, și „Spre Polul Nord”, de Emil Racoviță. La al doilea subiect, ei a

Ion Iliescu rămâne internat la ATI. Cele mai noi informații despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 2 ore
Ion Iliescu este conştient, dar are în continuare nevoie de „asistare minimă respiratorie”, a anunţat luni Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul preşedinte este internat din 9 iunie. Iliescu este internat la Secția ATI. „Pacientul este conștient,

Guvern pe repede înainte. Ilie Bolojan: După prânz începe audierea miniștrilor și după-amiaza urmează VOTUL în Parlament

Gandul acum o ora
După prânz va începe audierea miniștrilor, iar în cursul după-amiezii va avea loc votul în Parlament, a anunțat luni Ilie Bolojan, după semnarea acordului politic pentru formarea coaliției de guvernare. Ilie Bolojan, desemnat premier, a spus că acor

Guvernul schimbă regulile pentru pensiile speciale. Vârsta de pensionare crește la 65 de ani (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 27 minute
Noua administrație vine cu schimbări importante în sistemul pensiilor speciale. Cea mai notabilă măsură este creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani pentru magistrați, aliniindu-i astfel cu restul angajaților din sistemul public. Totodată, guve

Cutremur luni dimineața în România

HotNews acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, luni dimineața, la ora 4:42, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adânci

Kelemen Hunor, la constituirea coaliției de guvernare: Ne aşteaptă decizii grele, care vor însemna şi durere

HotNews acum 55 minute
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus, luni, după semnarea acordului politic al coaliţiei de guvernare PSD-PNL-USR-UDMR, că este, poate, cea mai complicată alianță din ultimii 25 de ani: „Ne aşteaptă decizii grele, care vor însemna şi, între ghil

Sorin Grindeanu: „PSD o să fie un partener responsabil și onest”

Gandul acum o ora
Sorin Grindeanu a anunțat, luni, că Partidul Social Democrat o să fie un partener responsabil și onest în cadrul coaliției de guvernare. Liderul interimar al PSD a anunțat că decizia semnării acordului de guvernare a fost luată în urma unei consultă

Atac sângeros la Kiev. Rușii au lansat drone și rachete asupra capitalei ucrainene / Cel puțin cinci morți

HotNews acum 4 ore
Atacurile cu drone și rachete rusești din Kiev și din împrejurimi au ucis cel puțin cinci persoane și au rănit alte zeci, au provocat incendii în zone rezidențiale și au avariat intrarea într-o stație de metrou care servește drept adăpost antiaerian

Vremea

București
acum

29°
lun.

16°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

24°/37°
Iasi
acum

24°
lun.

16°/26°
mar.

17°/29°
mie.

17°/32°
joi

19°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

20°/28°
mie.

22°/28°
joi

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

14°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

21°/31°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°